Se face!** Regulamentul FIFA îi permite lui Marius Niculae să se transfere la Sporting

Se face!** Regulamentul FIFA îi permite lui Marius Niculae să se transfere la Sporting
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Transferul lui Niculae la Sporting se va realiza, anunță presa portugheză. Oficialii lusitanilor se temeau că atacantul român a evoluat deja pentru două echipe în acest sezon și nu va putea fi legitimat de gruparea portugheză, însă FIFA a făcut lumină în acest caz. Potrivit regulamentelor în vigoare ale forului mondial, noul sezon începe odată cu primul meci din campionat, astfel că partida bifată de „Săgeată” în tricoul lui Dinamo, în Supercupa cu CFR, nu este luată în considerare și transferul se poate parafa.


Gruparea Sporting Lisabona a precizat, într-un comunicat dat publicității joi, că legitimarea atacantului Marius Niculae ar putea fi în pericol, deoarece fotbalistul a jucat deja în acest sezon pentru două echipe, Dinamo și FC Vaslui, informează cotidianul A Bola.

„Referitor la posibila achiziție a fotbalistului Marius Niculae, ieri (n.r. – miercuri), înainte de plecarea sa către Lisabona, avocatul jucătorului a comunicat clubului Sporting că acesta a jucat Supercupa României pentru o echipă diferită de cea pentru care a evoluat restul sezonului, până acum. Sporting Lisabona face toate eforturile, alături de federațiile celor două țări, pentru a clarifica siruația lui Niculae. Sporting va începe procesul de legitimare fără ca transferul definitiv să fie afectat, în funcție de un aviz final”, se arată într-un comunicat al clubului lusitan.

Potrivit A Bola, regulamentele FIFA nu permit ca un jucător să evolueze pentru mai mult de două cluburi într-un sezon, în intervalul 1 iulie – 30 iunie. Niculae a jucat pentru Dinamo la 14 iulie 2012, în Supercupa României, cu CFR Cluj, iar apoi a fost transferat la FC Vaslui.

Directorul Compartimentului Competiții din cadrul FRF, Dumitru Mihalache, a declarat, joi, la GspTV, că Marius Niculae s-ar putea transfera la Sporting Lisabona, deoarece Supercupa României nu este inclusă în noul sezon competițional. „Ne luăm după regulamentul FIFA privind transferul jucătorilor și atunci trebuie să interpretăm astfel: sezonul este cuprins între perioada de la primul joc oficial din campionatul ligii respective și ține până la ultimul joc din campionatul ligii respective, deci în situația asta nu prea poți să vorbești de Cupă sau Supercupă. Analizând situația asta, Supercupa a fost înainte să înceapă sezonul, pentru că s-a jucat pe 14 iulie. La 1 iulie începe anul competițional. Sezonul, așa cum este definit el, nu vorbește despre date. În regulamentele noastre avem sezon competițional și an competițional. Înseamnă că 14 iulie, când s-a jucat Supercupa, nu era în sezonul acesta. Dacă se continuă cu analiza, atunci unde intră Supercupa?”, a spus Mihalache.

Clubul Sporting Lisabona a anunțat, joi dimineață, pe site-ul oficial, că atacantul echipei FC Vaslui, Marius Niculae, revine la gruparea lusitană, precizând că românul a fost mereu „un jucător foarte îndrăgit de fani”. „Marius Niculae a revenit la Sporting. Atacantul român în vârstă de 31 de ani vine la clubul nostru de la Vaslui, în momentul în care era pe locul doi în topul marcatorilor din campionatul României, cu 11 goluri, putând fi o bună întărire pentru atac. Marius Constantin Niculae revine pe Alvalade, unde a fost mereu un jucător foarte îndrăgit de fanii Sportingului. Niculae a jucat la Sporting în perioada 2001-2005”, a menționat site-ul oficial al clubului lusitan.

Cotidianul O Jogo scria, miercuri, că atacantul echipei FC Vaslui, Marius Niculae, va semna un contract pe un an și jumătate cu formația Sporting Lisabona.

Marius Niculae, în vârstă de 31 de ani, a jucat în cariera sa la formațiile Dinamo București, Sporting Lisabona, Standard Liege, FSV Mainz, Inverness, Kavala și FC Vaslui.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×