Se încinge lupta!** CFR – Vaslui 0-0

Se încinge lupta!** CFR - Vaslui 0-0
  • Publicat:
  • Actualizat:
CFR și FC Vaslui au oferit un meci slab, în urma
căruia doar urmăritoarele clujenilor au avut de câștigat. Ardelenii
tremură înaintea meciului de la Craiova.
„Finala campionatului!” „Meciul de 15 milioane de euro!” De
asemenea titulaturi se bucura duelul dintre CFR și FC Vaslui
înaintea partidei. Într-un campionat în care nimeni nu
impresionează prin forță sau spectaculozitate nici „finala
campionatului” nu putea ieși însă din peisaj. Chiar dacă știa că
fără o victorie în fața trupei lui Lăcătuș redeschide lupta la
titlu, Mandorlini a rămas credincios jocului tacticizat la maxim și
fără risc, parcă sfidându-i pe cei care îl acuză că CFR joacă urât.
Chiar și „Fiara” Lăcătuș a părut mai liniștit ca niciodată și le-a
cerut jucătorilor să se preocupe mai mult de apărare pe un teren de
pe care tehnicianul Vasluiului a plecat mereu învins. A ieșit un
joc căre semănă mai mult a partidă între două echipe de mijlocul
campionatului. Nimic nu arăta a meci decisiv pentru titlu, nici
chiar atmosfera din tribune. În aceste condiții majoritatea fazelor
care au mai dezmorțit spectatorii, dar care cu indulgență pot fi
numite ocazii, au fost la poarta lui Kuciak. Kone a vrut să-l
surprindă în două rânduri, dar n-a reușit, iar Mureșan a ratat
poarta și cu capul și cu piciorul. Vasluienii au avut însă ocazia
primei părți când Hugo Luz l-a întins serios pe Nuno Claro, dar
portughezul a reținut (44).
Clujenii au cerut
penalty la Deac
Plictiseala spectatorilor a continuat și după pauză, dar în
schimb a crescut nervozitatea din teren. În lipsă de faze de
poartă, suporterii s-au implicat mai mult în contestarea deciziilor
arbitrului. Așa s-a întâmplat și în minutul 63 când Deac a căzut în
careu după un duel cu Zubar. Stadionul a luat foc, dar Avram i-a
dat „galben” clujeanului. Ocazia rarisimă a lui Bud (87) a pus
capăt unui meci în care nici o echipă n-a demonstrat că merită
tricourile de campioni. CFR rămâne favorită la titlu, dar nu mai
are voie să facă pași greșiți, iar Vasluiul și celelalte
urmăritoare mai au dreptul să spere.


CFR Cluj: Nuno
Claro – Panin, Cadu, Alcantara, Edimar – Mureșan, Emil Dică, Culio
– Deac, Kone, Nicolae Dică

Rezerve: Peskovic, Piccolo, Tony, Peralta, Bottone, Bud

Vaslui: Kuciak –
Milanov, Zubar, Gladstone, Luz – Pavlovic, Papp – Wesley,
Milisavljvic, Sânmărtean – Costly

Rezerve: Hăisan, Genchev, Neagu, Zmeu, Burdujan, Akakpo,
Delgado

CLICK
AICI PENTRU A VEDEA COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI DIN
GRUIA



Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Regele Charles, în stare gravă! S-a aflat cât mai are de trăit, Harry a fost chemat de urgență acasă
BREAKING! Regele Charles, în stare gravă! S-a aflat cât mai are de trăit, Harry a fost chemat de urgență acasă
Scene rar întâlnite, sub ochii lui Răzvan Sava! I-a furat mingea coechipierului la penalty, s-a bucurat singur și a fost schimbat
Scene rar întâlnite, sub ochii lui Răzvan Sava! I-a furat mingea coechipierului la penalty, s-a bucurat singur și a fost…
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului
Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Un jurnalist grec a fost la Bucureşti, la FCSB - PAOK, şi a văzut asta la români! Nu s-a ferit de cuvinte:
Un jurnalist grec a fost la Bucureşti, la FCSB - PAOK, şi a văzut asta la români! Nu s-a ferit…
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
Diana, tânăra care a murit în accidentul din Câmpia Turzii, era mama a doi copii. Martorii spun că şoferul de 19 ani din cealaltă maşină făcea liniuţe
Diana, tânăra care a murit în accidentul din Câmpia Turzii, era mama a doi copii. Martorii spun că şoferul de…
De ce ne amintim VISELE?
De ce ne amintim VISELE?
Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea
Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea
Acuzații grave în jurul înmormântării lui Andrei Perneș. Bătălia care a acaparat familia tânărului mort în accident rutier
Acuzații grave în jurul înmormântării lui Andrei Perneș. Bătălia care a acaparat familia tânărului mort în accident rutier
Fericire pentru Călin Georgescu. A făcut anunțul chiar azi: Avem puterea
Fericire pentru Călin Georgescu. A făcut anunțul chiar azi: Avem puterea
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Doi ostatici israelieni au fost predaţi Crucii Roşii pentru a fi aduşi Israel
Doi ostatici israelieni au fost predaţi Crucii Roşii pentru a fi aduşi Israel
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Ce sport practică fiul lui Pepe, după aproape doi ani de înot. Micuțul este susținut de tatăl său: „Am vorbit cu..”
Ce sport practică fiul lui Pepe, după aproape doi ani de înot. Micuțul este susținut de tatăl său: „Am vorbit…
×