Se încinge lupta și în culise? Dinu Gheorghe insinuează că Paraskevas a fost omul Stelei cu Pandurii. Nici Vasluiul nu a scăpat
Președintele Astrei a insinuat că Paraskevas a fost omul Stelei și crede că Vasluiul va avea meci ușor cu Ceahlăul, în etapa următoare
Azi se decide dacă se amână pentru la anul disputarea primelor două etape ale returului
Președintele Astrei, Dinu Gheorghe, a urmărit sâmbătă partida Stelei de la Tg. Jiu din studioul celor de la Digisport. La finalul meciului, el a aruncat săgeți atât spre tabăra steliștilor, cât și spre echipa Vaslui. Fundașul Pandurilor, Christou Paraskevas, a atins mingea cu mâna în propriul careu, dar arbitrul nu l-a văzut și nu a acordat penalty pentru Steaua. Paraskevas e impresariat de agentul de casă al lui Laurențiu Reghecampf, iar Dinu Gheorghe nu a pierdut prilejul de a fi ironic: „Paraskevas s-a chinuit tare, dar nu prea i-a ieșit, nici măcar hențul”. Cel poreclit „Vamă” a surprins apoi cu o altă declarație. „La locurile doi – trei nu se vor bate doar echipe deja cunoscute, Petrolul, Pandurii și Astra. Să fim atenți și la Vaslui. Etapa viitoare are un meci foarte ușor”, a spus conducătorul Astrei. FC Vaslui va juca pe teren propriu cu Ceahlăul.
Astra are o restanță de disputat cu Steaua, care a fost stabilită a se juca abia pe 22 decembrie. Însă astăzi, LPF va decide foarte probabil ca primele două etape ale returului să nu se mai joace anul acesta și astfel, restanța va fi „trasă” mai devreme, după jocul roș-albaștrilor de la Londra, programat pe 11 decembrie. Varianta e agreată atât de Steaua, cât și de Astra. „Și noi am vrea să jucăm restanța cu Steaua anul acesta. Să vedem, dacă decide luni (n.r. azi) să se amâne pentru la anul cele două etape ale returului”, a spus Dinu Gheorghe.
Cum arată acum programul Stelei
Marți: Steaua-Schalke – UCL
1 decembrie: Steaua-Petrolul – Liga I
5 decembrie: Steaua-Oțelul
– Cupa României
8 decembrie: Oțelul-Steaua – Liga I
11 decembrie: Chelsea-Steaua – UCL
14 decembrie: Ceahlăul-Steaua – Liga I
18 decembrie: Steaua-Astra – Liga I
22 decembrie: Astra-Steaua –
restanță Liga I din etapa a doua
Gardoș, out cu Petrolul
În minutul 29, Florin Gardoș (foto) a intrat periculos cu piciorul sus la Distefano și l-a lovit cu crampoanele în cap pe jucătorul Pandurilor. Arbitrul i-a acordat cartonaș galben, dar sunt voci care susțin că stelistul ar fi meritat chiar să fie eliminat. Cert e că Gardoș a acumulat 4 avertismente în campionat și nu poate evolua în următoarea etapă, cu Petrolul. Tănase are 6 cartonașe galbene și va putea juca împotriva găzarilor.
ADVERSAR – Schalke, probleme în apărare
Cu trei zile înainte de meciul contra Stelei, Schalke și-a arătat din nou slăbiciunile din defensivă, în remiza cu Frankfurt, scor 3-3. După 13 etape din Bundesliga, „minerii” lui Jens Keller au a doua cea mai slabă defensivă din campionatul german, cu 26 de goluri primite, patru mai puțin decât Hamburg. Totuși, fundașii centrali Matip și Howedes au punctat în meciul de sâmbătă, semn că sunt periculoși atunci când urcă în careul advers.