Se întâmplă în Liga 1: Un puști de 10 ani a găsit o geantă plină cu bani. Cui îi aparținea și ce a făcut copilul cu ea :)

Joi, la clubul Pandurii Târgu Jiu, s-a prezentat un copil care a adus o geantă pe care a găsit-o în Piața Centrală din oraș. Pe puști îl cheamă Ștefan Gaboș, are 10 ani și este fan al Pandurilor.

Acesta a găsit o geantă în care se afla o sumă mare de bani, ce aparținea unui oficial al grupării gorjene. Pentru gestul său nobil, Ștefan a primit cadou o plasă plină cu obiecte cu însemnele minerilor, plus o eșarfă pe care a promis să o poarte la toate meciurile echipei pregătite de Cristi Pustai.  „Am găsit obiectul și m-am gândit oare ce să fac eu cu el, nu mai bine să mă duc la poliție? Domnul polițist mi l-a cerut să-l dea mai departe la omul respectiv, dar eu m-am gândit mai bine și am vrut eu să-l dau personal. Niciodată nu am vrut să iau un lucru pentru mine ce nu-i al meu, așa o să fac mereu”, a povestit puștiul pentru site-ul clubului gorjean.

Publicat: 28 03. 2014, 18:46
Actualizat: 29 03. 2014, 08:55