Cosmin Contra mai are contract cu Dinamo până la finalul sezonului. Oficialii doresc să-i prelungească înțelegerea, dar „Guriță” ar putea refuza în favoarea familiei sale care e stabilită în Spania.
Antrenorul dinamovist a vorbit despre dificultățile pe care le are zilnic, deoarece familia nu este alături de el. Poate că cea mai fericită perioadă din cariera sa de antrenor a fost când a antrenat în Spania, iar Contra a evidențiat sacrificiile pe care le-a făcut sau le face în munca sa: „E o situație foarte dificilă. Cred că lumea nu își dă seama de sacrificiile care se fac când ai doi copii aproape adolescenți și nu poți să fii cu ei, când ar trebui să fii cu ei. Acum își iau zbor și nu mai ai parte de ei. Și eu am pierdut luni bune când am fost în China, am pierdut luni bune când am fost la Petrolul. Sau ani… E greu, e greu. Cu tehnologia în ziua de azi îi văd în fiecare zi, dar nu e același lucru să fii alături de ei”, a declarat Contra într-o conferință de presă.
Managerul general al lui Dinamo, Adrian Mutu, a dezvăluit că negocierile pentru prelungirea contractului lui Contra vor începe după meciul cu CS U Craiova, lucru confirmat și de antrenorul „alb-roșu”: „Vor fi discuții și vom vedea ce se va întâmpla. Să câștigăm noi mâine și vedem după aia”, a adăugat antrenorul dinamovist.
De-a lungul carierei, Contra a antrenat echipe precum: Poli Timișoara, echipa de tineret a lui Getafe, Fuenlabrada, Petrolul, Getafe, Guangzhou, Alcorcon și Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER