Se întoarce Prunea la Dinamo? Mesajul fostului portar lasă loc de interpretări

Florin Prunea a vorbit din nou despre revenirea sa la Dinamo în funcția de manager general, în locul lui Alexandru David. Fostul portar al „câinilor” nu a negat faptul că a discutat cu antrenorul Mircea Rednic (56 de ani) și spune că, la un moment dat, se va întoarce la clubul unde și-a început cariera:

„Eu am fost la meci, la Petrolul cu U Cluj și m-am intalnit acolo cu Rednic și am discutat. Am discutat vrute și nevrute. Odată și odată eu mă voi întoarce la Dinamo, asta e viața, e chemarea pământului. Nu ar fi corect ca eu să le fac publice. Discutăm de toate, ca să zic așa”, a spus Prunea, la Digi Sport.

În toamna anului 2018, Prunea a fost aproape de a se întoarce la Dinamo, dar mutarea nu s-a mai realizat: „Am avut o negociere, ne-am pus la punct cu unele detalii, cu altele nu, și atunci fiecare merge pe drumul lui”, a spus atunci fostul portar.

În cariera sa, Prunea a evoluat pentru Dinamo, U Cluj, Universitatea Craiova, Erzurumspor, Astra, Litex Lovetch, FCM Bacău, Skoda Xanthi și FC Național.

 

Publicat: 03 04. 2019, 19:38
Actualizat: 03 04. 2019, 19:59