Cristi Munteanu e sigur că Dinamo va arăta altfel cu noul antrenor, Andone. Portarul crede că tot CFR e favorită la campionat, dar spune că „F[lcosul” are toate atuurile ca să câștige unul dintre trofeele puse la bătaie! „Ioan Andone cunoaște foarte bine jucătorii și e ultimul antrenor care a cucerit eventul în Ștefan cel Mare. Are toate șansele să câștige campionatul sau cupa anul ăsta, dar nu va fi ușor pentru că CFR va încasa o grămadă de bani din Ligă și asta înseamnă că vor avea pentru transferuri. Sunt patru-cinci echipe care se pot bate la campionat, Vaslui, Timișoara, Urziceni. Lupta e strânsă și echilibrată”, a spus Munteanu.
Portarul dinamovist a afirmat că titlul poate fi câștigat în noul sezon de o echipă din București, dar consideră că tot CFR va avea prima șansă.
„Titlul poate ajunge în București anul acesta. Sunt trei echipe, Dinamo, Steaua, Rapid care pot câștiga campionatul, mai e Sportul dar nu cred că se va lupta pentru campionat. CFR pleacă cu prima șansă pentru că are un lot bun și mai are această sursă financiară din Liga Campionilor și va lua jucători de valoare. Totuși e greu de spus cine va lua campionatul”, a subliniat Munteanu.
Cristian Munteanu nu ar fi deranjat dacă portarul Bogdan Lobonț ar reveni la Dinamo.
„Am avut șansa în cariera mea să fiu coleg cu Prunea, Stelea și Tene. La nivelul ăsta e important să îți atingi obiectivele, nu e râcă, nu e important cine joacă. Așa că nu am nicio problemă dacă ar reveni Lobonț. Dacă vă aduceți aminte în ultimele 20 de minute ale meciului cu Steaua am stat în spatele porții lui Dolha și am fost lângă el„, a completat Munteanu.
Munteanu este de părere că decizia LPF în cazul „Varga-Bălan” va fi confirmată la TAS, astfel încât Dinamo va evolua în sezonul viitor al Ligii Europa:
„Cred că așa va rămâne și Dinamo va merge în Europa, nu se mai schimbă lucrurile. Ar fi o lovitură prea dură pentru LPF din toate punctele de vedere. Eu cred că Dinamo ar merita să meargă. Dinamo a fost poate cea mai defavorizată echipă din campionat. Am pierdut șase-șapte puncte în tur și tot atâtea în retur. Nu vreau să mă gândesc că Dinamo nu va ajunge în Europa anul ăsta”.
Cristian Munteanu crede că în cazul în care Marius Șumudică va fi numit la conducerea tehnică a Rapidului, acesta nu va avea experiența necesară pentru a se lupta la câștigarea titlului cu „alb-vișinii”, însă entuziasmul și sprijinul pe care îl va primi din partea tuturor rapidiștilor îl vor ajuta să compenseze acest handicap. „Experiență nu are pentru că e un antrenor tânăr. Are entuziasm, e valoros ca antrenor, iar entuziasmul pe care îl are poate fi un atuu decisiv și important pentru el. Mai e un lucru, el e la echipa pe care o iubește cel mai mult, așa că va fi susținut de toată lumea acolo și cred că va face treabă bună”, a conchis Munteanu.
Cristian Munteanu, Epaminonda Nicu, Liviu Ganea și foștii fotbaliști Iulian Miu și Narcis Răducan au participat, miercuri, în parcul Herăstrău, la o acțiune a companiei de cablu UPC, care își promova transmisiile în format HD ale partidelor de la Cupa Mondială din Africa de Sud. În cadrul acestei acțiuni, UPC a oferit gratuit o mie de mingi persoanelor care au trecut prin parcul Herăstrău și făceau câteva jonglerii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER