Se întorc spartanii!** Bozovic și Marius Constantin revin la Rapid!
Â
Deși avea apărarea în piuneze după plecarea lui Maftei la Urziceni și a lui J.P Andrade la Porto, Rapid primește întăriri neașteptate din interior.
Marius Constantin a refuzat să mai semneze cu cecenii de la Terek Groznîi, după ce aceștia îi solicitaseră să stea o perioadă în probe, și s-a întors încă de ieri în România. Jucătorul va pleca azi în Germania, unde se va alătura lotului giuleștenilor, aflat în cantonament la Gorch-Dusseldorf. Se pare totuși că începutul sezonului nu-l va prinde pe fundaș în Grant, pentru că Rapidul va încerca din nou să-l vândă, în perioada următoare. Cele mai mari șanse pentru a-i obține semnătura lui Constantin este FC Brașov, care dorește să răscumpere de la Rapid cele 50 de procente pe care le are asupra jucătorului.
Â
Â
Bozo, direct titular?
O altă veste bună pentru Viorel Hizo este întoarcerea la echipă a muntenegreanului Vladimir Bozovic. Fundașul stânga al Rapidului a revenit la sentimente mai bune față de club, după ce a scăpat de coșmarul său, Grigore Sichitiu, dar și după ce și-a dat seama că n-are nicio șansă să fie declarat liber de contract de vreo comisie europeană. Bozovic se va antrena începând de azi cu feroviarii și este anunțat titular în următorul amical pe care Rapid îl va disputa duminică, în compania grecilor de la Ergotelis. La echipă au mai revenit și Djalovic și Ivelja, care și-au rezolvat problemele cu vizele.
„L-am convins pe Bozovic să se întoarcă. Sâmbătă se va prezenta în cantonamentul din Germania. Bozovic este ca și copilul meu. Probabil că nu a uitat momentul când Peseiro și-a bătut joc de el și plângea de ciudă la mine în brațe."
 George Copos, patron Rapid
146 de partide a bifat Marius Constantin pentru Rapid, fundașul jucând în Grant din 2004.
Â
47 de partide a bifat Vladimir Bozovic pentru Rapid, muntenegranul activând în Giulești din 2007.
Â
Â