“Subsemnatul Gabriel Tamaș, declar pe propria răspundere că nu am intenționat să-l calc pe jucătorul de la Internațional”. Nu e începutul unui proces verbal stas la vreo secție de Poliție, ci fraza cu care începe declarația pe care căpitanul lui Dinamo a scris-o și pe care “câinii” au atașat-o la dosarul pe care îl vor prezenta la Comisia de Disciplină.
 “Înroșiți” de Teo Crăciunescu, Tamaș, la fel ca și Grigore, se agață de orice speranță pentru a putea fi pe teren împotriva lui CFR Cluj, iar oficialii alb-roșii au pregătit mai multe probe prin care își doresc să-i convingă pe cei care vor judeca acest caz. Speranțele mai mari sunt pentru “salvarea” căpitanului, acolo unde conducătorii din “Ștefan cel Mare” vor să demonstreze că nu a fost vorba de niciun fel de intenție în momentul în care internaționalul român l-a călcat pe jucătorul argeșenilor. Tocmai de aceea, șefii l-au pus pe Tamaș să scrie o declarație prin care să explice în amănunt faza, iar aceasta va fi alipită la dosarul întocmit pentru grațierea jucătorului și prezentată celor care vor judeca acest caz!
“Suntem vânați de arbitri” Tamaș a vorbit ieri despre faza pe care membrii comisiei o vor judeca astăzi și speră ca aceștia să nu îl suspende mai mult de o etapă. “M-am întâlnit domnul Ion Crăciunescu, dar nu este adevărat că i-am spus că mi-am călcat intenționat adversarul. A fost din dezechilibru. Dacă nu jucam faza, puteam fi condamnat că nu am luptat pentru minge. Eu am avut privirea numai la balon. Nu neg că l-am călcat, a văzut o țară întreagă asta, dar a fost fără vreo rea-voință. Dacă cei de la comisie vor judeca bine, îmi vor reduce suspendarea”, a spus ieri Tamaș, nu înainte de a menționa că Dinamo este vânată de arbitri: “Dacă analizăm primele meciuri, putem spune că suntem vânați. Vrem ca la Piatra-Neamț să nu fim din nou dezavantajați!”
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER