Ioan Andone și Gnohere sunt în conflict, după ce FCSB l-a ademenit pe atacant în curtea ei, iar acesta ar urma să accepte mutarea. Mai mult, antrenorul lui Dinamo consideră că o parte din problemele din campionat ale lui Dinamo i se datorează.
Dinamo traversează o perioadă de inconstanță în ceea ce privește rezultatele din Liga 1, acolo unde este pe locul cinci, iar roș-albii au hotărât că au nevoie de întăriri în această iarnă. Printre numele aflate pe lista „câinilor” și-a făcut loc și fostul dinamovist Gabriel Torje, care nu va mai continua la Terek Groznîi.
„Vin doi jucători. Este o listă cu jucători din străinătate, dar și din campionatul nostru. Sincer, găsim români buni, dar avem propuneri și pentru străini din campionatul nostru. I-am specificat clar (n. red – lui Adrian Mutu) că am nevoie și a fost de acord cu ce i-am spus și i-am cerut: doi titulari. Deci nu voi aduce speranțe. Sper să nu mă înșel, să vină și să joace din prima, să fie mai buni decât cei pe care-i avem noi”, a spus Andone.
Toate drumurile duc la FCSB pentru Gnohere, iar Ioan Andone se arată dezamăgit de prestațiile din ultima vreme, dar și de atitudinea atacantului.
„M-a dezamăgit. În loc să iși vadă profesionist de echipă, de Dinamo, a plecat, a venit, l-am dat la echipa a doua, ce să zic? A avut un început atât de bun de campionat și căderea noastră a plecat și de la el”, a declarat Andone la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER