Se mărește lista oamenilor care „demască” realitatea de la FCSB: „Hotărăște antrenorul Gigi Becali” + cuvinte mari despre un om esențial pentru vicecampioană: „E piesă!”
La fel ca Ion Crăciunescu, Ionel Ganea (43 de ani) se înscrie pe lista oamenilor de fotbal care spun cu subiect și predicat că Gigi Becali e, de fapt, antrenorul de la FCSB. Apreciativ la adresa lui Gnohere, „Ganezul” crede că finanțatorul FCSB ar face bine dacă ar decide să meargă pe un parteneriat între „Bizon” și Raul Rusescu.
Fostul atacant al Generației de Aur a fost întrebat despre opțiunile lui Nicolae Dică pentru poziția de vârf din centrul liniei ofensive a FCSB-ului și a vorbit frumos despre Eddy Harlem Gnohere, pe care îl vede jucând alături de Raul Rusescu: „Gnohere este piesă de atacant și traversează o formă sportivă foarte bună. Mai greu e pentru Rusescu. Are câteva kilograme în plus și trebuie să își revină ușor, ușor. Ar putea juca amândoi”, a spus Ganea, la Telekom Sport, înainte să transmită exact ce crede despre relația patron-antrenor de la vicecampioana Ligii 1 Betano: „Eu cred că FCSB are un lot destul de valoros, dar aici hotărăște antrenorul, adică Gigi Becali”, a fost opinia sinceră a tânărului antrenor.
Iar opinia lui Ganea e împărtășită și de Ion Crăciunescu. Din punctul de vedere al fostului mare arbitru, e cât se poate de clar că Gigi Becali taie și spânzură la FCSB nu doar când vine vorba de bani, ci și de alcătuirea formulei de start și selecția jucătorilor care intră pe teren: „FCSB este echipa în care patronul a investiti cei mai mulți bani. Are cei mai buni jucători. Așa cum la fotbal ne conduce un om care habar nu are, și la FCSB e antrenor un om care se pricepe foarte bine la bani, afaceri, dar care habar n-are de fotbal. E părerea mea”, a declarat fostul mare arbitru, la Digi Sport.
Iar Crăciunescu nu vede în Dică decât omul care e nevoit să îndeplinească funcțiile antrenorului, mai puțin cele importante: „Domnul Dică stă cu echipa și iese la conferințele de presă că îl obligă regulamentul. În timpul săptămânii, echipa o anunță Gigi Becali. Cine pleacă, cine vine, cine nu mai joacă. Tot anunță Becali. Nu ne spune în ce sistem joacă. Repet, nu un om prost poate face banii pe care i-a făcut Becali. Dar când vine vorba de antrenorat, să mă ierte…”, a punctat expertul Digi Sport în arbitraj.