„Se pot recupera cele 10 puncte față de Dinamo!** Atitudinea lui Fl. Costea arată că vine de la un club care nu și-a dorit să facă performanță”
Așteptat cu mult interes, derby-ul dintre Steaua și Rapid a fost o dezamăgire pentru suporterii ambelor echipe, jocul desfășurându-se mai mult la nivel tactic.
Președintele de onoare al roș-albaștrilor, Viorel Păunescu, e dezamăgit de fotbalul arătat de cele doup echipe, dar crede că Steaua mai poate recupera diferența de zece puncte față de Dinamo.
„Meciul a fost unul foarte închis. Au avut grijă să nu mai primească goluri, mai ales steliștii care fuseseră puși în gardă după meciul cu Haifa. Trebuiau împărțite mai multe cartonașe roșii la acel meleu. Nu a fost un joc care să-i încânte pe cei 46.000 de spectatori. Un jucător care e lider la o echipă de provincie, dacă vine la Steaua sau Dinamo nu se mai regășește. Are dreptate Gigi Becali, a dat foarte mulți bani pe jucători și aceștia nu-l mulțumesc. După ce au văzut meciul cu Dinamo din ultima etapă, cred că cele 10 puncte se pot recupera, dar din păcate la Steaua se constată o constanță negativă.
Atitudinea lui Florin Costea arată că vine de la un club care nu și-a dorit să facă performanță. Are nevoie de cel puțin un an pentru a reveni la forma de altă dată. Ar fi bine pentru steliști ca măcar să se antreneze pe Ghencea. Ar trebui folosit același sistem de joc în fiecare meci, nu să fie schimbat la fiecare partidă, pentru că fotbaliștii sunt derutați”, a spus Viorel Păunescu la Sport.ro