Se pregătesc pentru Lobonț!
Instalarea lui Gheorghe Nițu ca antrenor secund este un prim pas
pentru revenirea lui Lobonț la Dinamo.În acest sezon, șefii
dinamoviști nu s-au dezis de vechile obiceiuri și au respectat
proverbiala vânzoleală a cadrelor pe banca tehnică. La început a
fost Bonetti, însă italianul a căzut, iar cu el a plecat și
secundul său, Costel Orac.
Chiar dacă a fost înlăturat, italianul l-a lăsat ca „amintire”
pe bancă pe omul care s-a ocupat cu pregătirea portarilor în
mandatul său, Claudio Bozzini. A venit rândul cuplului Dinu-Țălnar
și, peste noapte, Ionel Ganea s-a transformat din manager sportiv
în antrenor secund. Ieri, acționarii au mai făcut o adăugire. Este
vorba de Gheorghe Nițu, omul care în trecut a antrenat goalkeeperii
din „Groapă” în mai multe mandate, iar ultima oară a făcut același
lucru la Astra. Surpriză însă, în fișa postului noului antrenor
dinamovist scrie „A2”, în concluzie, Nițu urmează să aibă aceeași
funcție cu Ionel Ganea.
După
Nițu, hop și Lobonț
Interesant este faptul că de fiecare dată când Gigi Nițu a fost
adus la echipă, imediat și-a făcut apariția și Bogdan Lobonț! Acum
pare că situația se va repeta, mai ales că în mai, împrumutul lui
„Lobby” la AS Roma expiră și, ținând cont că „Pisica” a prins
foarte rar primul „11” pe „Olimpico”, este greu de crezut că
giallo-rossii vor achita 1,5 milioane de euro pentru transferul
definitiv al românului.