Se pregătește „lista neagră” la Steaua

Dică, Goian, Nicoliță și Rădoi sunt fotbaliștii pe care Steaua speră să ia bani frumoși după turneul final dacă România va face o figură frumoasă în Elveția și, să sperăm că și în Austria. Dar Steaua se gândește să vândă și jucători care nu merg la Euro, precum Neaga, Lovin, Badea, Surdu.

Însă planurile roș-albaștrilor privind capitolul vânzări nu se limitează doar la atât. Marius Lăcătuș are și el ideile lui. A renunțat deja la Mendoza și la Habibou, chiar dacă ultimului ar mai fi dorit inițial să-i mai acorde o ultimă șansă, adică să-l împrumute pe încă un an. Acum, Lăcătuș e dispus să se despartă și de alți fotbaliști din lot. Primul ar fi Neaga (pentru salariul său mare, cel puțin 200.000 de dolari), apoi Lovin, Badea și Surdu. Iar pe Croitoru și Cristocea, jucători care au fost cedați pe durata returului la Ceahlăul și cărora le-a expirat împrumutul, nu dorește să-i păstreze. Patronul Gigi Becali agreează această idee pentru că vrea să facă rost de mai mulți bani pe care să-i reinvestească în jucători mai tineri și cu reale perspective. De fapt, mai mulți impresari au fost mandatați să găsească echipe pentru cei enumerați mai sus.

La polul opus se află Eugen Baciu, un fotbalist care l-a impresionat pe Becali pentru profesionalismul de care dă dovadă. „Băiatul ăsta e așa cuminte, uite nu comentează niciodată că nu joacă titular, iar când se apelează la el, face meciuri bune”, le-a spus Gigi apropiaților săi. Astfel că „Bacione” ar putea fi printre puținii fotbaliști de la Steaua care va beneficia vara aceasta de o mărire de salariu, urmând să câștige 100.000 de euro pe an, cu 20.000-30.000 de euro mai mult decât avea până acum.

"" – Gigi Becali, finanțator Steaua

Publicat: 23 05. 2008, 21:43
Actualizat: 24 05. 2008, 16:36