Se pregătește revoluția!** Jucătorii lui Poli au de gând să-și depună în grup memorii
Bugetul secătuit al Timișoarei e la un pas să declanșeze revolta
pe Bega. Jucătorii nu și-au primit salariile pe ultimele două luni,
din cele de dinainte au încasat doar o parte, iar bani pentru
chiriile caselor unde locuiesc nu se mai găsesc. Astfel,
fotbaliștii se pregătesc să tragă un semnal de alarmă și vor să
depună in corpore memorii la LPF!
„Jucătorii au vrut să știe situația la zi a banilor încasați de la
club. E dreptul lor să ceară asta, nu e nicio problemă, s-au ocupat
cei de la contabilitate și au pus la dispoziția fiecăruia. Nu știu
dacă vor să depună memorii, nu cred, dar e opțiunea lor dacă vor să
o facă, nu ținem pe nimeni cu forța la Timișoara”. E declarația
președintelui Gheorghe Chivorchian, care anunță practic începutul
unei revoluții pe care jucătorii lui Poli vor să o declanșeze. Iată
și cum s-a ajuns aici.
Iau doar
procente din salarii!
Momentan, elevii lui Contra au de primit salariile pe lunile
septembrie și octombrie. Aceștia pot depune în curând memorii
pentru a deveni liberi de contract, mai ales că lefurile pe iulie
și august nu au intrat nici ele în totalitate în buzunarele
violeților. Clubul a apelat la un tertip: pentru că nu erau
suficienți bani, fiecare jucător a primit doar 70% din salariu,
unii încasând chiar jumătate!
Contra a
urgentat plata
Jucătorii au un aliat în lupta pentru primirea salariilor la timp.
E vorba despre antrenorul Cosmin Contra, care și-a folosit
relațiile bune pe care le are cu oficialitățile orașului și ale
județului pentru ca jucătorii să-și primească salariile. Astfel,
surse din cadrul clubului afirmă că lefurile pentru iulie și august
au fost plătite din banii virați de la Consiliul Județean, iar
aceștia au intrat chiar mai devreme în conturi, după ce Contra a
discutat cu Constantin Ostaficiuc, președintele CJ Timiș.
Amenințați cu
evacuarea!
O altă problemă: dacă la capitolul salarii conducătorii lui Poli au
făcut în așa fel încât jucătorii să nu poată să depună memorii
pentru a deveni liberi de contract, nu la fel s-a întâmplat și cu
plata chiriilor.
Astfel, fotbaliștii care nu sunt din Timișoara se plâng deja că au
fost amenințați că vor fi dați afară din case de către proprietari
dacă nu achită imediat datoriile.
„Vă
garantez că nu există jucător la TImișoara cu întârziere salarială
de trei luni”, Daniel Stanciu, team-manager
Timișoara
L-au luat
pe Ricketts!
Timișoara se întărește! Aseară, gruparea de pe Bega și-a asigurat
serviciile atacantului canadian Tosaint Ricketts. Nord-americanul
i-a impresionat pe șefii lui Poli în dubla manșă pe care bănățenii
au disputat-o în Europa League contra finlandezilor de la MyPa 47,
acesta reușind să marcheze un gol în tur și o „dublă” pe „Dan
Păltinișanu”. „La cum a jucat în meciul ăla, i-aș fi dat o primă
imediat după joc”, a afirmat președintele Gheorghe Chivorchian.
Ricketts a venit din postura de jucător liber de contract și va
semna, cel mai probabil luni, o înțelegere pe trei sezoane, cu
drept de prelungire pe încă două.