Ovidiu Hațegan a picat în mijlocul conflictului dintre CFR și FCSB, echipe care au remizat duminică seara, scor 1-1, în Gruia. Partida s-a lăsat cu scandal, cu cel puțin patru faze judecate greșit de Hațegan, și cu convingerea clujenilor că returul ar trebui arbitrat de „fluierași” străini.
Centralul din Arad prezent aseară în Gruia a fost aspru criticat pentru deciziile pe care le-a luat. Dacă inițial conducerea CFR-ului nu și-a dorit o brigadă străină, acum, de teama unor noi greșeli care ar putea fi fatale la returul de pe Arena Națională, s-au cerut arbitri străini, dar de top!
Prin vocea președintelui Iuliu Mureșan, CFR a reaționat: „La Adunarea Generală a LPF, s-a solicitat poziția participanților în privința arbitrilor străini. Am fost întrebați dacă vrem arbitri străini sau români. Noi am vrut arbitri români, dar apoi, când am văzut declarațiile tendențioase la adresa noastră, am revenit și am trimis o adresă la ligă, prin care ceream arbitri străini, dar din primele cinci campionate ale Europei.
De atunci, nu am mai primit niciun răspuns. Pentru retur avem aceeași politică. Suntem de acord cu străinii, dar să fie din primele cinci campionate. Ni s-au propus arbitri din Israel, Bulgaria sau Serbia. Nu, noi vrem arbitri care sigur sunt peste ai noștri”, a oficialul clujenilor la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER