Plecarea lui Ilie Dumitrescu ar putea însemna o adevărată
revoluție în Ghencea. Pe lângă Dan Petrescu, la Steaua ar putea să
mai ajungă și fostul colaborator al „Bursucului” la Unirea, Meme
Stoica. Anghel Iordănescu a dezvăluit că Gigi Becali este gata să
treacă peste conflictul cu fostul manager al Stelei, pentru binele
echipei.
„Am avut o discuție cu Becali în care m-a întrebat ce
părere de Meme Stoica. Eu i-am zis că este unul dintre cei mai buni
manageri, că poate ajuta mult Steaua, mai ales că îi cunoaște
foarte bine pe jucătorii Urziceniului. I-am zis să-l aducă la
Steaua, dacă vrea performanță și dacă poate să treacă peste
conflictul cu el. El mi-a zis: „‘Nea Puiule, eu trec peste tot și
iert tot, numa ca Steaua să ia titlu”. Mi-am dat seama că Gigi este
un om cu frică de Dumnezeu, care nu este rănchiunos și care vrea
performanță la Steaua”, a declarat Anghel Iordănescu la
Sport.ro