Se repetă istoria? Doi ani la rând, Chindia a obținut prima victorie în campionat cu Dinamo. Emil Săndoi: ”Au o echipă cu multă calitate individuală”
Chindia întâlnește duminică o echipă de care o leagă amintiri plăcute în cei doi ani și trei luni de când a revenit în Liga 1. Din cinci meciuri directe cu Dinamo, formația din Târgoviște a câștigat trei (3-2, 1-0 și 1-0), pierzând unul singur (1-4), iar altul încheindu-se la egalitate (0-0).
Tot de Dinamo se leagă și salvarea in extremis a Chindiei în primul sezon după promovare, 2019-2020: situația generată de coronavirus în ”Ștefan cel Mare” a determinat LPF și FRF să schimbe sistemul competițional, astfel că în acel campionat nu a mai retrogradat nimeni, iar ultima clasată, Chindia, a câștigat barajul cu CS Mioveni mai clar decât ar arăta-o rezultatele, 2-0 și 1-1.
În toate aceste trei sezoane, Chindia a jucat cu Dinamo în debutul competiției: în etapa a șasea în primul an de Liga 1, etapa a doua în 2020, iar meciul de acum e programat în runda a patra. Interesant este că meciurile cu ”câinii roșii” au reprezentat, pentru târgovișteni, primele stagionale încheiate cu victorie: 3-2 pe 16 august 2019 și 1-0 pe 31 august, ambele la Ploiești. Neguț, Leca și Cherchez au punctat în 2019, Florea un an mai târziu. Doar ultimii doi vor putea fi pe teren duminică, în condițiile în care Leca a plecat vara trecută de la Târgoviște, iar Neguț este în lot, însă acuză o accidentare după meciul cu CFR.
Emil Săndoi: ”Dinamo, o echipă cu calitate individuală”
Antrenorul Chindiei, Emil Săndoi, a prefațat în termeni rezervați confruntarea programată duminică, în Crâng, de la ora 19:00.
”Întâlnim o formație care a surprins prin rezultatele obținute în acest start de campionat. Totuși, până când se așează lucrurile, clasamentul poate este puțin denaturat. Contează multe, programul, cum intră echipa în ritm, cum se adaptează jucătorii noi, ce accidentări sunt. Nouă ne-a lipsit șansa în cele trei meciuri pe care le-am jucat. Cu Rapid am avut ocazii clare de a marca și am primit, în schimb, un gol ciudat. Cu Sepsi la fel, am avut multe șanse. La Cluj am făcut 50 de minute bune, pentru ca apoi să primim gol pe o greșeală în lanț. Avem câțiva jucători noi care trebuie să se adapteze. Nu putem să le cerem peste noapte să aibă evoluții foarte, foarte bune. Dintre cei vechi, probabil după sezonul bun pe care l-am făcut poate au crezut că și implicându-se mai puțin rezultatele tot vor veni, dar uitați că nu este așa. Dinamo este o echipă cu multă calitate individuală, chiar dacă acolo sunt mulți jucători tineri”, a spus Săndoi.
Emil Săndoi așteaptă o altă atitudine de la jucătorii săi față de cea din primele meciuri oficiale ale sezonului, în care Florea & .co au obținut un singur punct, 0-1 cu Rapid, 1-1 cu Sepsi și 0-1 cu CFR: ”Va trebui să păstrăm aceeași disciplină tactică pe care am demonstrat-o în sezonul trecut și să nu mai facem greșeli, să fim mai inspirați la finalizare și atunci cred că lucrurile vor intra pe făgașul normal.”
Interes uriaș printre dinamoviști
Peluza Cătălin Hîldan pregătește o deplasare masivă la meciul pe care alb-roșii îl vor susține duminică la Buzău, cu Chindia. Sunt așteptați peste 1.000 de fani ai lui Dinamo, care vor avea și posibilitatea de a efectua un test rapid antigen COVID-19 la stadion, cu prețul de 15 lei.
Anunțul a fost făcut de joi pe pagina galeriei dinamoviste, unii dintre suporteri urmând să sosească devreme la Buzău, pentru a urmări și meciul echipei locale cu Universitatea Cluj (ora 12:00, Liga 2).
- 4 este locul ocupat de Dinamo după primele trei etape din Liga 1, cu 6 puncte acumulate. Chindia se află pe locul 15 din 16, cu doar 1 punct strâns
Foto și video: Chindia Târgoviște