Înjurat de suporteri și la Bistrița, acționarul se gândește serios la retragere. Actualul vicepreședinte amenință cu plecarea din iarnă. În caz de „divorț“, eL va cere cele 10 milioane de euro investite până acum. Apele sunt în continuare tulburi în „Ștefan cel Mare”! Echipa este pe primul loc, dar lucrurile rămân neclare la nivelul acționariatului. Motivul? Deranjat de atitudinea mai mult decât ostilă a fanilor, Vasile Turcu amenință că-și retrage sprijinul financiar. Omul de afaceri a dat și un termen: iarna acestui an. „M-am săturat să aduc bani de acasă pentru a fi înjurat de niște derbedei. Iau în calcul și posibilitatea de a investi în altă parte”, a spus Turcu la GSP TV.
Este la cuțite cu Nicolae Badea Vicepreședintele și-a dezvăluit pentru prima dată intenția înainte ca UEFA să se pronunțe în cazul incidentelor de la Nijmegen, când a și intrat în conflict cu Nicolae Badea. „Dacă suntem excluși din Europa, mă retrag”, exclama patronul de la „RomConstruct”, care a reiterat ideea și după meciul de vineri, de la Bistrița. Invectivele suporterilor, precum și bannerul afișat de galerie la întâlnirea cu Gloria, pe care scria că fanii așteaptă alți investitori, l-au enervat pe Vasile Turcu. Eventuala despărțire a acționarului de Borcea și compania nu este atât de simplă. Dacă va pleca, finanțatorul vrea să i se restituie toată suma investită la Dinamo, cifrată la cel puțin 10 milioane de euro.
"Dinamo are mai multă nevoie de Turcu decât are Turcu nevoie de Dinamo." – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
"Nu îl vreau plecat pe Turcu de la Dinamo, dar aici nu se poate vorbi pe mai multe voci." – Nicolae Badea, președinte CA Dinamo
"Dacă Turcu pleacă, va fi o catastrofă pentru Dinamo! El este un om deosebit, bagă bani mulți. Dacă este nevoie de bani la club, într-o oră îi aduce și rezolvă problema." – Dumitru Dragomir, președinte LPF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER