Se schimbă acționariatul la Dinamo? Cristi Borcea sau Cosmin Contra, interesați de preluarea echipei! Trei SCENARII incredibile

Dinamo nu traversează cea mai bună perioadă din punct de vedere sportiv, echipa este pe loc de play-out în acest moment, dar situația este extrem de agitată și la nivel administrativ.

Ionuț Negoiță pare că a ieșit din prim-plan în ultimul timp, finanțatorul dinamovist nu a fost prezent nici la meciul cu Bilbao din preliminariile Europa League, iar cauza ar putea fi reprezentată de tensiuni la nivel administrativ. Tensiuni ce ar putea duce la o vânzare a clubului, informează blitznews.co.uk. Potrivit sursei citate, există nu mai puțin de trei scenarii prin care clubul poate fi ‘pierdut’ de Ionuț Negoiță.

Una dintre variante ar fi revenirea clubului Dinamo la Cristi Borcea, notează blitznews.co.uk. Negoiță nu deține acțiunile clubului, acestea fiind sub sechestru asigurator. Astfel, Cristi Borcea și Nicolae Badea au discutat despre tranzacționarea acțiunilor, iar fostul număr 1 din „Ștefan cel Mare” a fost de acord cu propunerea lui Borcea. Cristi Borcea i-a propus lui Badea să treacă acțiunile pe numele lui Patrick Borcea, dat fiind faptul că termenele de plată nu au fost respectate de Negoiță, însă chiar dacă a fost de acord în principiu, Badea a amânat luarea unei decizii finale până la rezolvarea situației cu stadionul din „Ștefan cel Mare”.

Un al doilea scenariu l-ar avea pe Cosmin Contra în prim-plan, susține sursa citată. Actualul antrenor dinamovist se gândește să preia clubul, alături de alți apropiați din lumea fotbalului, în eventualitatea în care Negoiță va dori să vândă echipa. Contra ezită deocamdată să facă pași concreți în acest sens deoarece așteaptă finalizarea discuțiilor cu Federația Română de Fotbal. Dacă va fi numit selecționer, Contra s-ar găsi în aceeași situație ca Gică Hagi: antrenor al echipei naționale și patron de club, cadru ce ar lăsa loc pentru speculații ulterioare.

A treia variantă ar fi cedarea clubului unui consorțiu englezo-italian, informează blitznews.co.uk. Ionuț Negoiță are acest plan de mai bine de un an, omul de afaceri dezvăluind în martie 2016 că a purtat negocieri în acest sens, fără o oferi însă prea multe detalii. Se pare că motivul pentru care discuțiile au fost sistate a fost reprezentat de suma cerută de Negoiță în schimbul clubului: peste 7 milioane de dolari, sumă considerată mult prea mari de cei care doreau să preia Dinamo.

Ionuț Negoiță se află în acționariatul clubului Dinamo din 2007, iar în 2013 omul de afaceri a preluat pachetul majoritar de acțiuni.

Publicat: 17 09. 2017, 12:01
Actualizat: 17 09. 2017, 12:02