Informația oferită de ProSport în urmă cu aproape două săptămâni s-a adeverit, iar clasamentul Ligii 1 urmează să se schimbe din nou, după ce FRF a depunctat trei echipe, ASA Târgu Mureș, Gaz Metan Mediaș și Pandurii Târgu Jiu, toate urmând să piardă câte trei puncte. În schimb, ACS Poli și FC Voluntari au reușit să se achite de datorii până la 30 noiembrie și au scăpat de depunctare.
30 noiembrie a fost ultimul termen până la care echipele din Liga 1 își puteau plăti datoriile față de jucători sau terți. Dintre ele, ACS Poli și FC Voluntari au demarat eforturile din timp și au scăpat de depunctare, dar soarta ASA-ului, a Pandurilor și a lui Gaz Metan Mediaș este diferită, anunță site-ul digisport.ro. Sursa citată scrie că cele trei echipe vor rămâne fără trei puncte, Comisia de Licențiere din Cadrul FRF urmând să anunțe oficial sancțiunile pe 23 decembrie, după ce se vor juca ultimele meciuri din Liga 1, pentru a nu-i afecta pe fotbaliști.
Dacă situația de la ASA era clară, Dan Alexa anunțând că se așteaptă ca echipa sa să fie depunctată, iar problemele financiare mari o împiedicau pe Pandurii să plătească la timp, Gaz Metan are ce să-și reproșeze. Pe podiumul Ligii 1 după 19 etape, medieșenii vor rămâne fără trei puncte din cauza unor datorii acumulate către un fotbalist care nu i-a ajutat deloc, Cristi Pustai vorbind despre acest lucru la finalul meciului câștigat cu Dinamo, scor 4-0.
Schimbările din clasamentul Ligii 1 după ultimele depunctări:
ACS Poli a scăpat „la mustață”
Iar situația putea fi și mai rea. Pericolul cel mai mare a fost pentru timișoreni, care au scăpat în ultimul moment de o datorie de 100.000 de euro. Potrivit informațiilor ProSport, conducătorii clubului timișorean au reușit să împrumute 100.000 de euro de la impresarul Cristea Opria, bani cu care vor achita datoria către casa de impresariat care îl adusese pe Pedro Henrique, scăpând astfel de o nouă depunctare. Sorin Drăgoi, președintele echipei ACS Timișoara, a confirmat că va plăti banii, dar fără a dori să dezvăluie de unde i-a obținut: „Un prieten din Timișoara!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER