Se sparge monopolul pe TV?** O NOUĂ‚ metodă prin care ar putea fi difuzate meciurile din Liga 1 din sezonul viitor!
Liga I ar putea suferi o lovitură dură începând de anul viitor.
Drepturile TV, principala sursă de venituri pentru cluburile
noastre, riscă să fie influențate de Consiliul Concurenței. Acesta
a declanșat anul trecut o anchetă, fiind luată în calcul
posibilitatea de a obliga LPF să vândă drepturile pe pachete,
eliminând monopolul de acum. Dumitru Dragomir vrea însă să evite o
licitație pentru pachete de opțiuni, de teamă că prețul total ar
putea fi mai mic decât cel de 85 de milioane obținut de la
RCS&RDS și Intact.
În primăvara anului viitor, telespectatorii vor putea ști exact
pe ce canale vor putea urmări Liga I. Licitația pentru drepturile
de televizare se anunță mai încinsă ca niciodată, mai ales că
Dragomir a anunțat că va obține mai mulți bani de la televiziuni.
Mitică de la Ligă speră la cel puțin 120 de milioane de euro cu tot
cu TVA pentru următoarele trei sezoane, mizând, în special, pe
concurența dintre RCS și Dolce.
„În
ianuarie prelungim cu Digi”
Dragomir pare a avea însă un favorit. La ultima Adunare Generală
a LPF, în fața reprezentaților cluburilor, șeful Ligii nu s-a sfiit
să spună: „În ianuarie ne vom întâlni să discutăm prelungirea
acordului cu Digi”, conform martorilor din sală. Planul lui
Dragomir ar putea fi încurcat însă de Consiliul Concurenței, care
anul trecut a pornit o anchetă legată de modul în care a fost
organizată licitația în urma căreia drepturile TV au revenit
consorțiului RCS&RDS – Intact. „E aproape gata, probabil la
începutul anului vom trage concluziile. Dacă ei au greșit o dată,
nu vrem să-i lăsăm să greșească și a doua oară”, a explicat Bogdan
Chirițoiu, președintele instituției.
Rezultatul anchetei ar putea obliga LPF să modifice procedura
licitației și să vândă drepturile de televizare pe pachete de
opțiuni: „Este și aceasta o variantă. Cei de la LPF ne-au făcut o
propunere, rămâne să vedem cum va fi”. Ideea este ca mai multe
companii să aibă acces la licitație. Vânzarea globală limitează
accesul la drepturi doar pentru companii foarte puternice, care pot
da peste 100 de milioane de euro. O fragmentare ar permite o
concurență reală. Pachetele pot fi atât opțiuni pentru anumite
meciuri în direct, cât și rezumate sau drepturi online, spre
exemplu.
Modelul se aplică în toate campionatele puternice din Europa,
fiind conform cu legislația UE. BBC are drepturi pentru rezumate
pentru care plătește separat, chiar dacă nu poate difuza meciuri în
direct. La noi, RCS-Intact deține drepturile globale. Teama lui
Dragomir este însă că pe pachete suma totală încasată ar putea să
scadă.
„Încă nu organizăm licitația, avem de lămurit niște
probleme cu Consiliul Concurenței. Sunt sigur că luăm cel puțin 120
de milioane de data asta”, Dumitru Dragomir, președinte
LPF.
102
milioane de euro inclusiv TVA încasează acum LPF de la
consorțiul RCS-A1