Se termină vacanța pentru jucătorii de la FCSB. „În Săptămâna Mare intră toată lumea în cantonament, ca să nu facă nici păcate!”

Gigi Becali a anunțat că vacanța datorată pandemiei de coronavirus s-a terminat pentru jucătorii de la FCSB, iar aceștia vor intra de săptămâna viitoare în cantonament la baza sportivă din Berceni.

Gigi Becali îi bagă în cantonament pe jucătorii de la FCSB

Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că îi va băga pe elevii lui Bogdan Argeș Vintilă în cantonament cu o săptămână înainte de Paște, iar apoi le va da două sau trei zile libere pentru a sta alături de familiile lor.

”Nu face Vintilă planul, planul îl fac eu. FCSB va începe săptămâna viitoare. Vom face testele la clinică la mine și intră toată lumea în cantonament în Săptămâna Mare, ca să nu facă nici păcate. Intră toți în cantonament, staff, maseur, preparator, tot staff-ul.

În noaptea de Paște, cred eu că Dumnezeu ne va ajuta și tot poporul român va merge în noaptea de Înviere să își ia lumina, iar eu le dau liber jucătorilor să plece acasă. Pleacă , stau 2-3 zile și după intră iar în cantonament”, a spus Gigi Becali la Pro X.

FCSB se află pe locul 2 în clasamentul din play-off-ul Ligii 1, cu 26 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova și la patru în spatele liderului CFR Cluj.

Publicat: 06 04. 2020, 12:21