Se transferă Rada la Dinamo?

Tras pe linie moartă la Steaua, fundașul e dorit din vară de către Rednic

Deși a semnat anul trecut un contract pe o perioadă de trei ani cu Steaua, iar roș-albaștrii au plătit pentru fostul stoper al Rapidului aproximativ 1.800.000 de dolari, cu tot cu comision către Gică Popescu, Rada va părăsi Steaua după doar un sezon.

Supărat că în acest retur nu a evoluat niciun minut pentru echipa din Ghencea, ba mai mult, în unele partide nu a prins nici lotul de 18, fundașul încearcă încă de pe-acum să-și găsească o altă grupare. Dinamo ar putea fi viitoarea formație a jucătorului oltean, acolo unde Mircea Rednic și-l dorește de la vară, mai ales că Moți are șanse mari de a părăsi echipa. Steaua e dispusă să se despartă de Ionuț Rada, cu condiția să recupereze o parte din banii pe care i-a investit în jucător.

Fostul impresar al fotbalistului, Gică Popescu, a declarat pentru ProSport: „Ar fi bine pentru ambele părți ca Ionuț Rada să plece din Ghencea. Steaua și-ar recupera investiția făcută în transfer, iar jucătorul probabil și-ar găsi un alt loc unde să evolueze. Este normal ca un fotbalist să dorească să plece, mai ales atunci când vede că uneori nu prinde nici banca de rezerve, ca să nu mai vorbim de primul 11. Popescu a mai spus că i se pare ciudat faptul că Rada nu mai reușește să joace niciun minut, după ce la Rapid era unul dintre cei mai buni fundași, iar turul pe care l-a făcut în Ghencea a fost unul destul de bun.

În iarna trecută, chiar dacă Marius Lăcătuș a transmis conducerii că ar fi bine ca Rada să-și găsească un alt angajament, deoarece nu prea mai are șanse să prindă echipa, jucătorul oltean a refuzat singura ofertă oficială venită pe adresa clubului din Ghencea pentru el, de la Terek Groznîi.

Consider că la vară cei de la Steaua ar face mai bine dacă l-ar lăsa să meargă în altă parte, dacă el nu mai intră deloc în vederile antrenorului

Gheorghe Popescu – fostul impresar al lui Rada

Rada ar fi al treilea jucător de la Steaua din ultimii doi ani, după Oprița și Boștină, care ar ajunge la Dinamo

Gică Popescu afirmă că nicio echipă din Liga lui Mitică nu are față de Liga Campionilor. “Am ajuns rău de tot. Nici o selecționată formată din cei mai buni fotbaliști de la Steaua, CFR, Dinamo și Rapid nu ar avea cum să treacă de grupele Ligii!”, a spus fostul internațional pentru Pro TV.

Publicat: 05 04. 2008, 22:12
Actualizat: 06 04. 2008, 02:17