SE TREZIRĂ‚
Nu degeaba Gaz Metan este o echipă simpatizată de către iubitorii de fotbal. Medieșenii joacă un fotbal sincer și deschis. În limita posibilităților.
Craiovei îi convine o astfel de abordare. Apărarea avansată, care s-a vrut arțăgoasă, a oaspeților, i-a lăsat lui Florin Costea destul spațiu pentru a-și pune calitățile în valoare. Golgheterul oltean și-a reglat tirul în trei situații clare de poartă până să deschidă scorul după o fază fixă bine lucrată de Wobay și Găman. Fără a forța, Universitatea a creat pericol la aproape toate atacurile, dar s-a cam jucat cu ocaziile. În afară de reușita lui Costea, oltenii mai puteau înscrie de cinci ori în prima repriză, în timp ce Lung junior a avut emoții o singură dată, la reluarea cu capul a lui Buican în plasa laterală.
După pauză, încercările timide ale Gazului au devenit atacuri virile, obligând Craiova să facă un pas înapoi pentru a-și recalibra sistemul. Apoi au lovit decisiv prin Dina, cel mai fluierat fotbalist al Științei revanșându-se față de public cu un gol spectaculos. La fel de spectaculos a fost și finalul meciului, Mediașul încercând cu încăpățânare să-și salveze onoarea, în timp ce Costea și compania au ratat din toate pozițiile.
Craiova câștigă trei puncte care o păstrează în lupta pentru cupele europene, dar așteaptă cu înfrigurare hotărârea Comisiei de Licențiere de pe 15 mai.Â
Costea joacă și în B
La finalul partidei, majoritatea jucătorilor Științei au anunțat că nu vor pleca de la echipă nici dacă aceasta va fi retrogradată în Liga a II-a. Și golgheterul Florin Costea a promis fanilor că nu va părăsi Craiova sub nicio formă: „Nu sunt eu jucător de liga a II-a și niciunul de la Știința, dar nu avem ce face dacă Federație ne retrogradează. O să joc și la matineu dacă e nevoie”.
„Locul nostru este în UEFA, nu în Liga a II-a. Vom termina pe unul din primele patru locuri și vom merge în grupele UEFA, să moară Cîrțu de ciudă” – Adrian Mititelu, finanțator „U” Craiova
Â