Se umple Cluj Arena. Steaua deschide toate tribunele la meciul cu Universitatea

Pentru prima dată în acest sezon, inelul inferior al tribunei a doua a stadionului Cluj Arena va fi deschis spectatorilor. Peste 13.000 de bilete s-au vândut deja pentru meciul „U” Cluj – Steaua, ce se dispută în această seară, de la ora 21:30 (Digisport).

Meciul la finalul căruia Steaua ar putea deveni campioană a captat interesul tuturor ardelenilor. Până la această oră s-au vândut deja 13.000 de bilete, iar oficialii Universității cred că partida din această seară ar putea fi un nou record în privința numărului de spectatori prezenți la un meci pe Cluj Arena.

Stadionul ar putea fi plin pentru a doua oară în istorie. În 2012, tot la un meci cu Steaua, au fost prezenți 27.000 de spectatori, limita maximă permisă de regulamentele UEFA, care obligă organizatorii partidelor să lase libere 10 la sută din locurile existente pe arenă din motive de securitate.

Conducătorii Universității nu au dorit inițial să deschidă și inelul inferior al tribunei a doua, dar cererea mare de bilete i-a făcut să se răzgândească. La partidă sunt așteptați mai mulți spectatori din afara Clujului.

 

Publicat: 08 05. 2014, 15:10
Actualizat: 08 05. 2014, 15:54