Se urăsc la nesfârșit
Aproximativ 20 de susținători ai „șepcilor roșii” i-au așteptat pe CFR-iști în parcarea de la Iulius Mall și i-au atacat cu pietre la finalul amicalului de ieri dintre campioana României și FC Bihor, scor 4-3.
Acțiunea a fost premeditată de câțiva membri din „Ultras 19”, „Fanatics” și „UCG”, trei fracțiuni ale galeriei alb-negrilor. „Membrii galeriei noastre se îndreptau în șir indian dinspre stadion și au fost atacați cu pietre. Câțiva dintre noi au ripostat și au aruncat și ei cu pietre. Atunci, fanii lui «U» au sărit asupra noastră. Nu aveau fulare, dar noi ne cunoaștem între noi”, a declarat unul dintre suporterii CFR-ului, care a asistat la incidente. Când i-au văzut pe fanii Universității, mai mulți membri ai galeriei CFR-ului au cerut să fie lăsați să intre în autocarul echipei, dar au fost refuzați. Schimburile de lovituri între cei aproximativ 50 de „ceferiști” și „u“-iștii care îi așteptau au durat circa 15 minute.
La venirea echipajelor de poliție, „ultrașii” s-au adăpostit în Mall. Cel puțin trei persoane din cele două galerii s-au ales cu capetele sparte, dar nimeni nu a ajuns la spital. Polițiștii au reușit să rețină câte zece persoane din fiecare tabără, care au fost duse la secție pentru cercetări.