„Se va confirma bolnăviciunea fotbalului românesc** dacă Becali schimbă regulamentul”
După ce patronul Stelei a afirmat ieri, într-o conferință de
presă, că dacă antrenorul italian Cristiano Bergodi va dori să
antreneze Dinamo, atunci el va încerca să schimbe regulamentul care
interzice unui tehnician să pregătească două echipe într-un sezon,
directorul Școlii de Antrenori, Mircea Rădulescu, a afirmat că
finanțatorul echipei „roș-albastre” ar trebui să schimbe și
Constituția. Rădulescu a spus că nu a fost impresionat de
declarațiile lui Gigi Becali, ci de modul în care au fost
făcute.
„Dacă Gigi Becali are putere să schimbe regulamentul, să-l
schimbe, să schimbe și Constituția atunci. Dacă într-adevăr acele
declarații vor avea vreun efect și regulamentul va fi schimbat,
atunci va fi cu atât mai grav, se va confirma bolnăviciunea
fotbalului românesc. Nu m-a impresionat declarația lui, s-a
obișnuit toată lumea cu el, dar mă îngrijorează tupeul cu care s-a
spus ce s-a spus”, a declarat Mircea Rădulescu pentru
NewsIn, citat de sport.ro
Rădulescu a afirmat că nu este necesară schimbarea regulamentului
deoarece trei sferturi dintre antrenori au fost de acord cu acesta,
în speranța că astfel li se va asigura liniștea de care au nevoie
pentru a pregăti echipele.
„Atunci când am modificat regulamentul, trei sferturi din
antrenorii profesioniști au declarat în scris că sunt de acord ca
un tehnician să nu poată pregăti două echipe din aceeași ligă
într-un sezon. Antrenorii au înțeles că această prevedere vine în
ajutorul lor, creează liniște, concurență, stabilitate și ajută la
îmbunătățirea relației cu patronii de echipe”, a încheiat
Rădulescu.