Se vede campion!

După succesul obținut în fața lui Dinamo, scor 2-1, „ceferiștii“ sunt tot mai încrezători că vor deveni campioni, deși sunt conștienți că lupta cu Steaua nu s-a încheiat.

Iuliu Mureșan era ieri mai liniștit, după ce echipa pe care o conduce și-a păstrat, grație victoriei din „Ștefan cel Mare“, avansul de trei puncte în clasament în fața Stelei.

„A fost o victorie decisivă, prima din cele nouă pe care trebuie să le obținem până la finalul campionatului. De fapt, până pe 7 mai, noi vom disputa un minicampionat de la distanță cu Steaua. Trebuie să obținem tot atâtea puncte ca Steaua pentru a fi campioni. Important este să greșim mai puțin decât Steaua în cele opt etape rămase de jucat“, a menționat ieri șeful din Gruia.

„Dorinel este nevinovat“

Altfel, președintele CFR-ului nu crede că Dorinel Munteanu este vinovat de acuzele ce i se aduc după meciul împotriva Stelei. „Am lucrat cu Dorinel și nu cred că este în stare de așa ceva. Cât despre Porumboiu, nu pot spune decât că eu nu aș mai putea să lucrez cu un om care m-ar acuza de asemenea lucruri“, a spus Iuliu Mureșan, care nu este de acord nici cu teoria blatului la FC Vaslui – Steaua.

„Am văzut partida și nu cred că a fost nimic necurat, deși parcă jucătorilor de la Vaslui le-au dat somnifere înainte de meci, de aceea au jucat așa slab. Noi ne-am obișnuit ca Steaua să câștige cu 1-0 și atunci când joacă slab, mai ales dacă este și ajutată“, a adăugat Mureșan.

Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj: Am lucrat cu Dorinel și nu cred că este în stare de așa ceva. Nu cred că a fost ceva necurat, deși parcă jucătorilor de la Vaslui le-au dat somnifere înainte de meci

de mii de lei noi va primi fiecare jucător de la CFR Cluj pentru succesul cu Dinamo

Publicat: 31 03. 2008, 21:24