„Se vede lipsa lui Trică!”
Mijlocașul lui CFR Cluj, Gabriel Mureșan, a declarat că echipa suferă după plecarea lui Eugen Trică la Anorthossis Famagusta.
"Rezultatele noastre nu prea au fost cele dorite, însă au fost mulți jucători folosiți pe mai multe posturi și asta s-a văzut. Deși am crezut că nu va conta, se vede lipsa lui Trică de la mijlocul terenului, era un jucător foarte important, era omul cu execuția", a spus Mureșan pentru NewsIn, citat de sport.ro.
Fotbalistul ardelenilor a mai spus că Dinamo are cele mai mari șanse pentru a câștiga campionatul în acest sezon. "Dinamo este favorită la câștigarea campionatului. Are șase puncte în fața noastră, care vor conta foarte mult, dar îi merge și jocul. În această pauză competițioanlă, deși au jucat cu adversari modești, au arătat că sunt o echipă foarte puternică", a mai spus Mureșan.
Â