Se vinde Dinamo! Spaniolii au virat astăzi prima tranșă de bani! O delegație condusă de Melero Marin urmează să vină la București | EXCLUSIV
Spaniolii care vor să cumpere clubul Dinamo s-au ținut de promisiune și au virat astăzi prima tranșă de 100.000 de euro în conturile lui SC Dinamo 1948 SA, susțin sursele ProSport.
Totodată, ProSport a aflat că restul de 400.000 de euro urmează să fie virați către aceeași societate. Astfel, s-ar achita suma cerută de Ionuț Negoiță pentru acțiunile pe care le are la clubul Dinamo. Ibericii și-ar dori să cumpere pe viitor și acțiunile de la suporterii din DDB.
În funcție de restricțiile de circulație din Spania și România, o delegație condusă de Melero Marin, împreună cu investitorii care vor să cumpere formația roș-albă, urmează să vină la sfârșitul lunii la București pentru a prelua clubul.
Practic, primul pas important a fost făcut, iar dacă restul banilor vor ajunge în conturile lui Dinamo, putem spune că, în sfârșit, clubul s-a vândut!
ProSport a anunțat în exclusivitate la începutul lunii mai de interesul manifestat de spanioli pentru cumpărarea clubului Dinamo. În tot acest timp, Negoiță și Melero au încercat să ajungă la un acord favorabil ambelor părți.
Cum s-a ajuns aici
Cum s-a ajuns aici? Ca și în cazul discuțiilor cu Menendez și Toni Curea, Ionuț Negoiță a cerut o garanție financiară pentru a fi sigur că cei cu care negociază sunt serioși.
Melero Marin, despre care ProSport a scris că va cumpăra Dinamo, a propus un precontract care s-a și semnat și prin care spaniolii virează 500.000 de euro și se obligă să achite toate datoriile de trei milioane de euro în momentul în care achiziționează clubul. În cazul în care negocierile vor pica și clubul nu se va vinde, Melero va primi înapoi cei 500.000 de euro din prima tranșă a drepturilor de televizare din sezonul 2020/2021.
Cine este Juan Jose Melero Marin
Juan Melero a fost vicepreședintele Federației Spaniole de Fotbal în perioada 2007-2008. Înainte de 1990 a fost vicepreședintele ligii secunde din Spania. De-a lungul timpului a fost la cârma unor echipe importante precum Almeria și Getafe. Din 2008 conduce firma Advising Sport.
Totodată, Melero este unul dintre cei cinci semnatari al primului acord al AFE, organizație care apără interesele jucătorilor de fotbal în Spania.