Problemele pe care roș-albii le au cu situațiile contractuale ale mai multor jucători nu s-au terminat. După apariția cazului „Liviu Ganea”, dinamoviștii au acum bătăi de cap și cu Djakaridja Kone. Șefii „câinilor” au purtat mai multe discuții cu africanul, dar acesta a refuzat până în prezent toate ofertele care i-au fost făcute.
În ultimul an, Kone a fost o prezență constantă și din ce în ce mai importantă în primul „11” al lui Dinamo, atât în „era Andone”, cât și în mandatul lui Ciobotariu. „Buldozerul”, cum a fost poreclit mijlocașul de către colegi, este în prezent unul dintre jucătorii de bază în „Groapă”, iar ideea că acestuia îi expiră contractul pe 30 iunie 2012 i-a alarmat pe conducătorii roș-albilor.
Poate negocia la iarnă cu alte echipe Tatonările cu Djakaridja în privința prelungirii contractului au început încă din iarna trecută, dar atunci africanul nu era hotărât să mai continue în „Groapă” din cauză că nu se considera om de bază. Plecarea lui N’Doye l-a adus în prim-plan. Tocmai în acest context au încercat șefii lui Dinamo să obțină prelungirea contractului pe care îl au cu „închizătorul”, dar acesta a refuzat orice discuție.
Primul contact a fost chiar înaintea plecării în cantonamentul din Austria, dar de atunci au mai existat cel puțin trei runde de negocieri. De fiecare dată, Kone a spus că nu e încă momentul pentru asemenea discuții și a amânat răspunsul. El speră ca la iarnă, când intră în ultimele șase luni de contract și va putea semna cu orice altă echipă, să obțină o ofertă mult mai bună din partea „câinilor”.
49 de jocuri a strâns Kone în Liga I pentru Dinamo din vara lui 2009 până în prezent
10 luni și 20 de zile mai sunt până când lui Kone îi expiră înțelegerea cu roș-albii
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER