Secretele revenirii ‘panterei’ Zapata! **”E un luptător!”
Andrei Speriatu este omul care cunoaște cel mai bine starea
fizică și sufletească a lui Robinson Zapata. Fostul portar a vorbit
pentru ProSport despre revenirea jucătorului columbian, după o
perioadă mai dificilă.
Andrei, tu știi cel mai bine ce s-a întâmplat cu Zapata,
cum vezi revenirea lui de formă?
Ce surpriză că mă întrebi! Deși eu mă ocup de pregătirea
portarilor, nici când ei au probleme, nici când au reușite, mie
nu-mi cere nimeni părerea… Se tot scrie din auzite, dar eu n-am
avut unde să-mi spun părerea…
Păi de-asta te-am sunat, ce spui de forma
lui?
În primul rând, el este un jucător foarte puternic. Mă refer aici
mai ales la caracter. Pentru că, altfel, să știi că el muncește la
fel de mult și când îi merge bine, și când traversează o perioadă
mai dificilă.
Cum de și-a revenit așa de bine?
Cred că cel mai mult îl stimulează concurența care este la Steaua
pe acest post. E unul din motivele care au contribuit la revenirea
asta.
CITEȘTE ȘI: ZAPATA,
PASĂ‚REA PHOENIX
Cum era în perioada de criză? A tot gafat, apoi a
lipsit…
Unii portari, în perioade din astea, care sunt inevitabile, pun
capul în pământ, cedează. Nu este cazul lui Zapata. El este un
luptător și eșecurile îl ambiționează să se pregătească mai bine.
Sigur, gafele te pot afecta, dar el are puterea să treacă peste așa
ceva.
Tătărușanu a trecut în plan secund…
Da, dar el trebuie să fie înțelept și să se pregătească bine, eu
sunt convins că va ajunge printre primii portari din România!
Promit asta! Iar Zapata trebuie să fie un exemplu pentru el.
Antrenorul care se ocupă de pregătirea portarilor Stelei spune că
jucătorul columbian este stimulat foarte mult de concurența de pe
postul său