Secretul lui „Danciu”

Are 179 de goluri în prima divizie din România în 401 meciuri jucate. Și la doar 32 de ani.

Indiferent de numele atacanților care s-au perindat prin Ștefan cel Mare“, Ionel Dănciulescu nu și-a pierdut locul în echipă. A fost întotdeauna apreciat de antrenorii lui Dinamo pentru profesionalismul său. Exemplul cel mai bun? Încă de când s-a înrolat în „haită”, „Danciu-gol” și-a impus un program propriu de recuperare. Mult mai aspru decât cel prescris de preparatorii fizici. De exemplu, după ce jucătorii primesc liberele de iarnă, Dănciulescu nu intră automat în vacanță. Continuă să meargă la sala de forță și joacă fotbal-tenis cu prietenii sau cu unii dintre coechipieri.

Orarul draconic continuă și după Revelion. Decarul lui Dinamo a mers, în anii anteriori, chiar pe 2 ianuarie la sala de judo a clubului pentru exerciții fizice și cu mingea. Astfel, este lesne de înțeles de ce Dănciulescu (foto, prim-plan) este unul dintre puținii dinamoviști care se întorc fără kilograme în plus la pregătirile „oficiale”.

L-au impresionat „negrii” la dușuri

Site-ul Sport.ro a realizat un altfel de interviu cu Ionel Dănciulescu. Iată câteva dintre replici:

• „Nu m-aș întoarce la Steaua, e bine la Dinamo“.
• „Pițurcă m-a chemat la națională? Da, e bună gluma!“
• „La dușuri, m-au impresionat jucătorii străini, în special cei de culoare.“
• „Merg des la biserică, dar nu la aia la care merge și Gigi“
• „Dacă mă apuc eu de cântat nu o să mai iubească nimeni muzica“

"Pregătirea de iarnă e cea mai importantă, pentru că te „ține în viață“ un an întreg. O să joc cât mă mai țin picioarele" – Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo

Publicat: 22 12. 2008, 21:48
Actualizat: 23 12. 2008, 09:31