Steaua s-a impus la Ploiești cu 2-1, la capătul unui meci pe care a părut că îl controlează cu autoritate, dar în care și gazdele au avut ocazii uriașe de a marca, având câteva șanse de a scoate măcar o remiză în fața echipei lui Laurențiu Reghecampf.
Antrenorul stelist a arătat că învață din greșeli și a reușit pe „Ilie Oană” să remedieze parțial exact problema principală a Stelei, încasarea golurilor în startul și în finalul reprizelor. Steaua a primit 10 goluri în actuala stagiune din Liga I, care sunt repartizate simetric: câte două în începutul fiecăreia dintre reprize și câte 3 în ultimele 15 minute ale fiecărei părți. La Ploiești, Bokila a marcat totuși în ultimul sfert al primei reprize (min 39), rotunjind statistica golurilor primite de steliști, însă apărarea roș-albaștrilor a rezistat cu brio în celelalte momente critice, conform cifrelor.
Golul decisiv marcat de Latovlevici pare să fi venit și el după un plan bine stabilit de antrenorul Laurențiu Reghecampf. Stelistul a punctat în minutul 65, intervalul 60-75 fiind cel în care gruparea din Ghencea a punctat cel mai mult în acest sezon, respectiv 7 din cele 23 de reușite. Perfomanța a fost subliniată inclusiv de tehnicianul roș-albaștrilor la conferința de presă: „Este foarte bine că marcăm pe final, am arătat că suntem bine pregătiți fizic”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER