Secretul lui Tănase!
Noul „Briliant” al Stelei, Cristi Tănase, s-a născut cu un
picior mai scurt, lucru descoperit în premieră de medicul echipei
din Ghencea, Radu Paligora, la controlul amănunțit efectuat în
august, înainte de perfectarea transferului piteșteanului.
Acest handicap, dacă nu e corectat, afectează din punct de vedere
medical randamentul jucătorului, chiar dacă sunt voci care susțin
că Tănase driblează parcă mai bine tocmai datorită deficienței pe
care o are. Acestea nu sunt decât povești, pentru că, în realitate,
jucătorul trebuie ajutat să-și corecteze handicapul pentru a nu fi
predispus mai mult decât e cazul la accidentări. Nu mulți știu
faptul că, la fiecare meci, Cristi Tănase încalță gheata de la
piciorul drept, aceasta fiind în prealabil „modificată” de doctorul
Radu Paligora. Medicul îi pune de fiecare dată un branț special
(foto medalion) care îi înalță fotbalistului piciorul cu câțiva
milimetri. Treptat, piciorul mai scurt al lui Tănase va fi înălțat
cu aproape doi centimetri, adică atât cât reprezintă diferența față
de celălalt picior.
„Înălțarea” se produce treptat
Faptul că Tănase are un picior mai scurt explică și desele sale
accidentări musculare. Mușchii piciorului mai scurt sunt
întotdeauna întinși, încordați, și toată presiunea și greutatea
corpului sunt preluate de celălalt picior. În plus, coloana
vertebrală a fotbalistului e mereu strâmbă și, în timp, din cauza
efortului, îi poate cauza dureri. Faptul că Paligora nu-i pune
direct în gheată un branț de aproape doi centrimetri e explicat
prin faptul că organismul trebuie să se adapteze treptat
modificărilor care i se aduc. Practic, e nevoie ca fotbalistul să
nu se simtă jenat de branțul înălțat, lucru care i-ar afecta
concentrarea și randamentul pe durata unei partide. După calculele
steliștilor, Tănase va evolua cu „picioarele egale” abia anul
viitor.
Tănase
se antrenează mai mult decât ceilalți jucători
Cristi Tănase are un program de pregătire special față de
colegii săi. Într-un ciclu săptămânal în care nu are de disputat
niciun meci, el efectuează două antrenamente specifice
suplimentare. Din acest motiv, a și reintrat brusc în circuit, el
fiind titularizat direct de Stoichiță în meciul de la Istanbul,
deși nu mai jucase de o lună! Apoi, el a fost luat și de Răzvan
Lucescu la echipa națională și folosit în partida amicală cu
Polonia
2 centimetri
este diferența dintre piciorul drept și cel stâng la fotbalistul
Cristi Tănase