Secretul victoriei cu Brașov?** „Am păstrat obiceiurile comuniste”

Florin Halagian a rezistat cu bine unui nou meci foarte
tensionat. Gloria s-a impus cu 2-1 în fața Brașovului în urma unui
meci foarte disputat, dominat în mare parte de bistrițeni. Halagian
spune că diferența dintre meciul de azi și cel din Cupă a constat
în faptul că Gloria are nevoie de puncte, pentru a evita
retrogradarea, nu de o calificare în semifinale.

„Eu nu am ce discuta de arbitraj, dar sunt foarte bucuros
că am luat trei puncte din această partidă foarte disputată.
Succesul de azi ne dă mari speranțe pentru meciurile viitoare. Față
de meciul din Cupă am avut mai multă șansă, ne-am mobilizat mai
bine. Cei care aveau foame de fotbal au intrat în semifinalele
Cupei, iar cei care aveau foame de puncte au câștigat în
campionat”
, a explicat Halagian la gsptv.

El a vorbit apoi și de pregătirea făcută cu jucătorii Bistriței.
Tehnicianul de 70 de ani spune că și-a păstrat aceleași vechi
metode de pregătire de dinaintea revoluției. „Eu mi-am
păstrat obiceiurile comuniste. Nu am făcut nimic deosebit. Am dat
libertate deplină jucătorilor pe teren, pentru că nu puteam să le
dau sarcini speciale din moment ce venisem la echipă în mijlocul
turului. Ideea este să jucăm și să pierdem cât mai strâns în cazul
în care pierdem”
, a mai spus Halagian.

Publicat: 22 11. 2009, 19:18
Actualizat: 22 11. 2009, 19:27