Secu ”09

Personalitate puternică, antrenor controversat, Titi Teașcă a fost cel mai prolific scriitor dintre tehnicienii noștri. După unii, mai mult scriitor decât antrenor. „Ce rău v-am făcut?” și „Păpușarii” sunt două dintre titlurile cărților sale, iar eroii erau Dobrin, Liță Dumitru sau Marcel Răducanu, dar și ofițeri de miliție sau armată, prim-secretari, oameni ai puterii vremurilor, cu intrigile, intoxicările și jocurile lor de culise. Aceleași urzeli, intrigi peste decenii în telenovela Becali, doar metodele sunt ceva mai rafinate. Se numesc azi stenograme, precum șopârlele azvârlite ieri când se crăpa de ziuă la coadă la lapte sau parizer. S-au băgat stenograme! Emil Grădinescu nu bănuia cu două luni în urmă câtă dreptate avea când își deschidea emisiunea în tentă umoristică, în stil Toma Caragiu. Chiar găsise rima. Mai bine de o lună, s-au băgat stenograme. Azi s-au terminat. Măi să fie! Scopul fusese atins și presa intoxicată. Otevizată cu niște dialoguri imbecile, involuntar amuzante, dar pretins elocvente și care, dacă le punem azi cap la cap, nu demonstrau nimic. O perdea de fum. Tupilați sub plapumă, ca să nu fie vreo scurgere, securiștii de azi cloceau de fapt diversiunea de acum. Doar n-au supraviețuit degeaba Revoluției colegii-păpușari care în ’86 arestau jumătate din echipa Rapidului înaintea unui derby cu Dinamo.

 

Publicat: 09 04. 2009, 08:26
Actualizat: 09 04. 2009, 08:35