Ședință DDB – jucători în miez de noapte: „Ne-ați păcălit până la insolvență ca să nu ne mai plătiți salariile” | EXCLUSIV
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate miercuri, 30 iunie, jucătorii de la Dinamo au intrat în grevă și nu au mai jucat meciul amical cu Unirea Slobozia.
După intrarea în grevă, liderii din DDB au băgat în ședință liderii vestiarului și au avut o discuție în care i-au rugat pe jucători să mai aibă răbdare și să se pregătească în mod normal în programul echipei pentru că problemele cu banii se vor rezolva.
Conform surselor ProSport, jucătorii au transmis că s-au săturat să fie mințiți, având în vedere că au avut răbdare cu conducerea din decembrie, dar nicio promisiune nu a fost respectată.
Ședință DDB – jucători în miez de noapte. Discuții intense despre salariile restante
Aceleași surse susțin că DBB le-a transmis jucătorilor că nu mai pot răspunde ei de plata salariilor restante pentru că Dinamo a intrat în insolvență și singurul responsabil e administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu.
„Noi ne-am pregătit cum am putut de bine, am dat tot ce am avut mai bun, nu am pus presiune, dar acum ne spuneți că nu mai răspundeți voi de datorii.
Ne-ați păcălit până la insolvență ca să nu ne mai plătiți salariile”, au transmis jucătorii la unison în timpul ședinței, spun sursele ProSport.
În acest moment jucătorii lui Dinamo se consideră păcăliți până la intrarea în insolvență pentru a nu li se plăti salariile restante. Jucătorii au convenții sportive, nu contracte individuale de muncă, și de aceea nu li pot plăti restanțele după intrarea în insolvență.