UPDATE: LPF a decis să amâne etapa a 10-a și play-off și play-out.
„Conducerea LPF a hotarat ca intreaga etapa sa se amane. Urmeaza ca azi si maine sa gasim datele pentru a programa aceasta etapa”, a declarat Marius Mitran, directorul departamentului de comunicare al LPF, pentru DolceSport.
Programul partidelor:
Luni, 9.05, ora 18:00 FC Voluntari – CSMS Iași
Luni, ora 20:30 Pandurii Târgu Jiu – Astra Giurgiu
Marți, ora 18:00 Concordia Chiajna – FC Botoșani
Marți, ora 20:30 ASA Târgu Mureș – Steaua
Miercuri, ora 20:30 ACS Poli Timișoara – CSU Craiova
Până acum s-a jucat un meci din play-out (Petrolul – CFR 1-0) și o partidă din play-out Dinamo – Viitorul (3-3).
Conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal s-a întâlnit în această dimineață într-o ședință de urgență convocată de președintele Gino Iorgulescu. Șefii LPF discută în aceste momente despre posibilitatea amânării etapei a 10-a din play-off ca urmare a tragicului eveniment produs vineri seară pe stadionul din „Ștefan cel Mare”.
FRF a anunțat deja că toate competițiile desfășurate sub egida sa au fost amânate, iar finala Cupei României programată pentru 10 mai a fost reprogramată pentru data de 17 mai.
Camerunezul Patrick Ekeng (26 de ani) a murit după ce a suferit un șoc cardiogen și s-a prăbușit pe teren în minutul 69 al partidei Dinamo – Viitorul, scor 3-3, la doar șapte minute după ce intrase pe teren.Mijlocașul dinamovist a primit imediat îngrijiri la nivelul gazonului, însă a rămas inconștient fiind urcat în ambulanță după aproximativ patru minute și dus la Spitalul Foreasca din București. Medicii au încercat să-l resusciteze pe mijlocaș peste 80 de minute, fără succes însă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER