Șefi pe București!** Rapid – FC Brașov 1-0!

Rapidul câștigă lupta cu Dinamo și Steaua și termină pe patru un
sezon precum meciul din Giulești: așa și așa.

Giuleștenii au deschis scorul încă din prima ocazie a lor în meciul
cu Brașov. Sburlea a finalizat acțiunea de atac a lui Rui Duarte,
1-0 și Giuleștiul fremăta. Cu o formă de joc bună, vișiniii se
aruncă înspre poarta ardelenilor. Lazăr trage din careu, dar șutul
este scos în corner de fundași. Apoi Herea înșiră pe drum un sfert
din echipa adversarilor, dar centrarea sa nu mai ajunge spre țintă.
Rapid însă nu renunță. În a rata ocazii. Și Frunză prinde un șut
bun de la distanță mare, scos și el.

Farmecul
Rapidului…

Apoi brașovenii au avut cele mai bune minute ale lor din acest
meci și Ilyeș a încercat un lob pretențios. Era starul reprizei a
doua și amenințarea a fost de scurtă durată. Probalil că ardelenii
așteaptă mi degrabă să urmărească finala Cupei dintre Dinamo și
Steaua pe ecranul din Piața Sfatului.

Odată terminate pretențiile brașovenilor la vreun rezultat bun
era deja simplu de dedus numele câștigătoarei. Doar scorul nu se
putea intui. Dar cum în Giulești pe vremuri o bară frumoasă valora
mai mult decât un gol urât, iar antrenorul Rada este rapidist
pur-sânge, scorul a rămas același până la final. Iar bara frumosă a
fost a lui Sburlea, care a tras de la marginea careului fix în bara
transversală.

Rapid câștigă lupta de orgoliu a granzilor din București,
respectiv platonica satisfacție a locului patru și așteaptă
liniștită următorul sezon. După o victorie urmărită atent și de
viitorul antrenor al „rapizilor”, Lucescu junior, Pustai, sau cine
va fi.


Echipele de start:

Rapid: Bornescu –
Duarte, Vidanov, Glauber, Bozovic – Grigore, Lazăr – Grigorie,
Herea, Frunză – Sburlea

Rezerve: Straton, Ioniță, Cassio, Olberdam,
Dăescu

CLICK AICI PENTRU LIVE
TEXT

Brașov: Marc – Voicu, Majernik,
Martinovic, Ionescu – Toloza – Chipciu, Ilyeș, Viveiros, Teixeira –
Marian Cristescu

Rezerve: Kajcsa, Stângă, Mateiu, Di Stefano, Cardoso, William da
Silva, E. Crețulescu



FC Rapid – FC Brașov, sâmbătă, ora 17.00, Gsp Tv

Arbitri: Paul Unimatan – Cătălin Savu, Iulian Radu – Cătălin
Popa.

Observatori: Constantin Gheorghe, Alexandru Popescu.

Supervizor : Valentin Alexandru

Palmares: 73 30 17 26 90-91

Primul meci: scor 3-4, la București, în 25 august 1957.

Scor maxim: 1-5, la Brașov în 1971 și la București în 1972.

Ultima victorie a echipei oaspete pe stadionul Giulești: scor 3-1,
în 7 aprilie 2001.

În tur: scor 0-2.


Publicat: 21 05. 2011, 16:12
Actualizat: 21 05. 2011, 19:29