Șefii au făcut cinste cu o shaorma. FOTO: ‘Câinii’ au petrecut la un restaurant cu specific turcesc
UPDATE: Șefii ‘câinilor’ s-au ținut de cuvânt și i-au invintat pe jucători și pe angajații clubului, împreună cu familiile, la o seară în oraș. Dinamoviștii au petrecut la un restaurant cu specific turcesc, iar de la acțiune nu a lipsit nici Cornel Dinu.
Cel mai gustat moment al serii a fost ironia directorului sportiv al echipei, care a prezentat un tricou al Stelei, cu numărul 25 și numele lui Iulian Dima pe spate. Iulian Dima a arbitrat meciul dintre Oțelul și Steaua, în care a avut mai multe decizii pro-Steaua.
Dinamo a ajuns la a patra victorie consecutivă, trei meciuri fiind câștigate în Liga 1 și o partidă în Cupa României, toate la același scor, 1-0. Perioada bună prin care trec elevii lui Flavius Stoican nu a rămas fără ecou în birourile de la RIN, iar șefii au decis să facă cinste cu o masă în oraș. Așa cum s-a întâmplat în trecut, atunci când fotbaliștii împreună cu prietenele și soțiile au mers cu toții la un pub din Centrul Istoric al capitalei, și acum, aceștia vor fi invitați împreună cu toți angajații clubului.
Pentru această întâlnire, Ionuț Negoiță și Constantin Anghelache au ales un restaurant cu specific turcesc, locația fiind aproape de stadionul DInamo, mai exact pe Calea Floreasca.
Înaintea partidei cu Gaz Metan Mediaș, meci câștigat cu 1-0 de „câini”, finanațatorul roș-albilor a transmis că va achita restanțele financiare pe care le are către jucători în cazul în care până la finalul meciurilor din acest an, echipa adună 12 puncte. La 15 puncte strânse, maximum pe care îl pot câștiga dinamoviștii, Negoiță a promis și o primă, fără să menționeze valoarea acesteia. Fotbaliștii sunt în obiectivul fixat de șeful de la RIN, în acest moment reușind să acumuleze nouă puncte, iar până la final mai au de jucat cu ACS Poli (pe teren propriu) și cu SC Vaslui (în deplasare).
FOTO: www.fcdinamo.ro