Șefii din Ghencea aveau aceleași apucături ca și acum!** „Ceaușescu a intrat în vestiar la pauză”

Cei care l-au prins jucând spun că a fost talent în stare pură.
Marcator înnăscut, golgheter al campionatului 1963-1964, alături de
dinamovistul Constantin Frățilă, cu câte 19 goluri fiecare, fostul
stelist Cornel Pavlovici, cel alintat în lumea fotbalului cu
apelativul „Pavca”, are o mulțime de povești din perioada romantică
a fotbalului românesc, anii 60-70.

Prima jumătate a anilor 60 a reprezentat, practic, vârful
carierei lui Pavlovici, cel ai cărui bunici s-au refugiat în Al
Doilea Război Mondial din Croația undeva, în apropierea Băileștilor
lui Amza Pellea. A fost perioada în care a evoluat pentru Steaua și
în care s-a intersectat deseori cu omul care avea să devină „cel
mai iubit conducător al românilor”, Nicolae Ceaușescu.

„Felicitări,
tovarășe, dumneata să vii la Steaua!”

A început fotbalul devreme, la Axa, o echipă de pe lângă Calea
Văcăreștilor, tot acolo unde a făcut primii pași în fotbal și
regretatul Florea Dumitrache. Ochit de maestrul Ion Costea, a luat
drumul Giuleștiului, dar cum nu putea să-și facă loc la echipa
mare, a plecat la Carei, de unde a prins lotul național de juniori.
Au urmat Jiul Petroșani, Viitorul București și, imediat, Steaua,
formație pentru care, în trei ani, a înscris în campionat 35 de
goluri în 54 de meciuri, cifră demnă de tot respectul pentru acele
vremuri. Cum a ajuns la Steaua? „Cât am jucat la Jiul, am bătut-o
pe Steaua la Petroșani cu 1-0, eu am dat gol. Apoi, bucureștean
fiind și venind pe acasă, unde aveam prieteni și la Steaua, și la
Dinamo, m-a luat Voinescu o dată și m-a prezentat lui Nicolae
Ceaușescu, pe vremea aceea șef al Direcției Superioare Politice a
Armatei. Țin minte și acum, mi-a întins mâna și mi-a zis:
«Felicitări, tovarășe, dumneata trebuie să vii la Steaua, aici e
locul dumitale!»”, povestește fostul golgheter.

Discursul
furios de la vestiar

Despre Ceaușescu, Pavlovici povestește că „până să ajungă
președinte, venea deseori la meciurile noastre. Era suporter
declarat al Stelei. Mi-aduc aminte de un meci cu Steagul Roșu,
jucat pe fostul «23 August». La pauză era 2-0 pentru brașoveni,
moment în care ne-am trezit cu Ceaușescu în vestiar! «Ce se
întâmplă aici? Faceți Armata de râs? Să vă fie rușine! Puterea
Armatei și a Partidului este călcată în picioare! Arătați oamenilor
adevărata față a Armatei, asta vă cer», după care a ieșit
val-vârtej. Am rămas bulversați, ne gândeam că cine știe ce ne
așteaptă după meci. În repriza a doua am întors scorul, am câștigat
cu 5-3, dar el nu mai era în tribună, plecase de la pauză. Ne-am
dus cu toții acasă, am plecat fiecare pe unde aveam chef. Eu eram
cu un prieten la niște gagici și unde nu mă trezesc acolo cu doi
tipi de la partid, cum m-or fi găsit, habar n-am! «La ora cutare să
fiți la ștrandul CCA, sunteți invitații tovarășului Nicolae
Ceaușescu», mi-au transmis ei. Și mie, și celorlalți colegi de
echipă, pe unde i-or fi găsit. Îi trecuse supărarea și ne invita la
chef”.

„Ceaușescu se prindea
cu noi în horă”

Despre chefurile de la fostul ștrand al CCA-ului, aflat lângă
Podul Băneasa, „Pavca” își amintește că atmosfera era una
deosebită. „Se mânca, se bea cu măsură și se dansa. Puteam veni și
cu prietenele, nu era nicio problemă. Ceaușescu se băga și el la
dans, dar mai mult la hore. În rest, stătea la masă și îi plăcea să
discute despre fotbal cu Gică Constantin și cu Voinescu, pe care îl
plăcea la nebunie, parcă era copilul lui. Nu-i vorbă, la toți ținea
și ne încuraja, vorbea cu noi, dar Voinescu era feblețea lui.
Aproape de fiecare dată venea cu el și Elena Ceaușescu, dar ea nu
se ridica la dans, doar stătea la masă. Nici măcar în discuții nu
intra, se mulțumea să asculte și de cele mai multe ori pleca
înaintea lui. Bine, la fel și mulți dintre noi, fotbaliștii, nu
stăteam foarte mult. Mâncam, beam, după care ne uitam pe unde s-o
tăiem fără să fim observați. Eram tineri, căutam alte distracții,
nu hore și anturajul ăla cazon”.

„Pe vremea aceea nu erau banii de astăzi, dar când
intrai pe teren îți dădeai sufletul pentru echipă și pentru public.
Și erau fotbaliști de zece ori mai buni decât ce vedem azi în
România. Din păcate, generația mea s-a născut prea
devreme”, Cornel Pavlovici

„Pavlovici era un atacant pursânge. Pe lângă forță și
viteză, avea o calitate formidabilă, nu renunța la nicio minge. De
multe ori, din mingi considerate pierdute reușea să dea
goluri”, Emeric Ienei, fost coleg la Steaua și la echipa
națională

Cornel Pavlovici nu are în casă niciun tricou al Stelei, așa că
a pozat cu unul al Barcelonei, „că e tot roș-albastru”

Cornel Pavlovici
∞născut pe 2 aprilie 1942, la București
∞1960 Recolta Carei (Divizia B), 1961 ASMD Satu Mare (Divizia B),
1962 Jiul Petroșani (Divizia A), 1962 Viitorul București (Divizia
B), 1963-1966 Steaua București, 1966-1968 ASA Târgu Mureș (Divizia
A), 1968 FC Argeș (Divizia A), 1969 Petrolul Ploiești (Divizia A),
1969-1970 Progresul București (Divizia B), 1970-1972 Metalul
Târgoviște (Divizia B), 1972 Steagul Roșu Brașov (Divizia A),
1972-1973 Metalul Turnu Severin (Divizia B)
Total Divizia
A:
134 de meciuri și 57 de goluri

Naționala
României:
7 meciuri și 7 goluri

Echipa
Olimpică:
12 meciuri și 14 goluri

„Am fost coleg cu Pavlovici la naționala de juniori, la cea de
seniori și la Steaua. Era un vârf de atac formidabil, avea simțul
golului, ce mai! Mă înțelegeam cu el din priviri unde să îi
centrez. Și ca om era deosebit, suflet mare, ar fi ajutat pe toată
lumea”, Sorin Avram, fost coechipier.

700
de lei este pensia din care trăiește actualmente fostul
internațional stelist

Articol scris de Ioan Viorel