Mediașul se apropie din nou de un loc retrogradabil. Șefii i-au reproșat lui Pustai că a practicat un joc prea defensiv
Gazul nu a mai cunoscut gustul victoriei pe teren propriu de pe 7 noiembrie 2009, 2-1 cu Iași. De atunci, în 6 partide au scos numai patru puncte. Șefii au digerat cu greu eșecul de ieri și nu s-au ferit să îl critice pe Pustai. „Dacă începem cu o echipă defensivă nu avem cum să câștigăm un meci, mai ales dacă jucăm acasă cu Oțelul. Am ajuns la minus 11, iar acest fapt ne îngrijorează. Sunt prea supărat să mai spun altceva”, a spus imediat după meci președintele Corin Cindrea.
Replica lui Pustai a venit la conferința de presă. „Nu puteam să joc ofensiv, mai ales că Munteanu și Silvășan au fost suspendați. Am sperat în revenirea lui Eric, dar nu a fost chiar așa. Din păcate, nici Todea sau Kubala nu sunt într-o formă foarte bună. Voi face schimbări în următoarele meciuri, unii vor fi rezerve în deplasările de la Dinamo și Urziceni”, a spus Pustai.
Acesta nu s-a ferit să îl critice pe Alexandru Tudor, cu care în patru meciuri jucate pe teren propriu în acest sezon a bifat doar două puncte. „E a patra oară când ne arbitrează Tudor în această ediție de campionat. Am văzut și cu Oțelul că e un foarte bun arbitru pentru oaspeți. L-am vrea și noi la cel puțin două meciuri în deplasare”, a atacat Pustai.
A fost cel mai greu meci al returului, m-am temut de el. Am primit gol prea ușor. Ne lipsește Bud Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan
Articol publicat de Sebastian MARCOVICI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER