Dinamo și CFR se întâlnesc a doua oară în acest sezon după ce, în meciul de deschidere al sezonului, „câinii” s-au impus în Supercupă după executarea loviturilor de departajare.
Problemele financiare pe care le are Dinamo nu mai sunt un secret pentru nimeni, mai ales că echipa din „Ștefan cel Mare” a fost penalizată în aceste zile și de UEFA, care a blocat banii care i s-ar fi cuvenit clubului din participarea în preliminariile Europa League. Pentru a evita un „septembrie negru” – pe 15 s-ar fi împlinit 90 de zile scurse de când fotbaliștii nu au mai văzut vreun ban și ar fi putut să depună memorii pentru a deveni liberi de contract – șefii clubului au virat astăzi în conturile jucătorilor salariile pe luna iunie. Conducătorii au promis că până la sfârșitul lunii vor fi la zi la cu plățile atât către jucători cât și către angajați.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER