Șefii lui Dinamo le-au transmis jucătorilor un mesaj clar:** „Andone e ca fata morgana”

Cristi Borcea, Nicolae Badea și Victor Becali au descins
miercuri în vestiarul „câinilor”. Motivul? Cei doi acționari și
impresarul majorității fotbaliștilor din lot au vrut să-l
reconfirme pe Cornel Țălnar în funcția de antrenor, chiar în fața
elevilor săi.

Asta după ce, atât înainte, cât și după meciul cu Poli
Timișoara, Ioan Andone a fost văzut în hotelul în care erau cazați
„câinii”. Primul care a luat cuvântul a fost procuratorul. „Să fie
clar! Nu o să vină niciun Andone la Dinamo. E doar o «fata
morgana». Aveți antrenor, așa că ascultați de el. A anunțat cineva
că o să vină Andone? Dacă da, atunci cine a făcut-o?”

Borcea: „Nu l-a chemat nimeni la
hotel”

Pentru ca mesajul să fie și mai clar, acționarii au luat la
rândul lor cuvântul, mingea fiind ridicată la fileu chiar de către
Victor Becali: „Cristi, spune tu dacă l-ai chemat pe Andone.
Domnule Badea, dumneavoastră ați făcut vreo invitație?”. Imediat,
președintele executiv a luat cuvântul. „Vă spun clar că nu noi i-am
spus să vină. Dacă el a trecut să ne salute, ce era să facem, să-l
dăm afară? Nu am negociat cu el?”, s-a dezis Borcea. Altfel,
„Fălcosul” a declarat și ieri pentru GSP TV că așteaptă până în
iarnă o ofertă din partea celor de la Dinamo, iar săptămâna
viitoare a invitat mai mulți oameni care lucrează la clubul din
„Ștefan cel Mare” la o masă.

Publicat: 27 11. 2009, 10:10
Actualizat: 27 11. 2009, 11:01