Șefii lui Dinamo s-au săturat!** „Trebuie să facem ceva cu bețivii ăștia!”

Șefii lui Dinamo s-au săturat!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Zi agitată ieri în „Ștefan cel Mare”, începută odată cu
antrenamentul de dimineață. Primul subiect pe agenda de lucru a
acționarilor a fost, bineînțeles, ultimul scandal
bahic.

Inițiativa mustrării jucătorilor i-a aparținut lui Cristi Borcea.
Acesta l-a sunat pe Giovani Becali, omul care controlează prin
firma sa de impresariat majoritatea fotbaliștilor dinamoviști și
i-a spus: „Nu se mai poate așa! Trebuie să facem ceva cu
bețivii ăștia! Trebuie să mă ajuți
„.

Ședință
în vestiar

De aceea, Nicolae Badea, Cristi Borcea și Giovani Becali au descins
în vestiar pentru a le cere socoteală elevilor lui Cornel Țălnar.
Mustrarea publică a început imediat: „Nu este posibil să nu vă
învățați minte! Nu este posibil să o țineți numai în scandaluri. De
acum, cine greșește pleacă! O să vedeți la iarnă”.

Amendă
5.000 de euro. N’doye, out din echipă

Apoi, susținut de Giovani Becali, Borcea le-a comunicat jucătorilor
cuantumul amenzii: 5.000 de euro. Vizați de această sancțiune sunt
Gabriel Tamaș, Cosmin Moți și Ousmane N’Doye, care au petrecut și
după finalul party-ului de ziua lui Gabi Torje de la „Zebra Caffe”.
Ședința a continuat, fiind luat în colimator Ousmane N’ Doye. „Te
consideram un model pentru echipă. Dar vedem că o ții și tu numai
în petreceri!”, i s-a reproșat închizătorului. Iar fotbalistul
african are șanse foarte mari să piardă locul de titular la
următorul meci, partida cu Alba Iulia.

0 este numărul sancțiunilor pe care șefii
lui Dinamo le-au dat până acum jucătorilor pentru episoadele
bahice

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei.  El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe Putin
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei. El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe…
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din gimnastică
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc:
Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc: "Au protecţia lui"
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×