Șefii Stelei cer pedepse pentru jucătorii lui Dinamo:** „Să fie judecați ca oamenii de rând”

Directorul sportiv al FC Steaua, Narcis Răducan, a declarat,
miercuri, că este dezamăgit de comportamentul jucătorilor
dinamoviști pentru că au introdus materiale pirotehnice pe
stadionul din Bulevardul Ghencea și așteaptă ca ei să fie judecați
ca „orice om de rând”.

„Mie îmi pare rău că fotbaliștii lui Dinamo au fost
implicați în acest scandal. Sunt fotbaliști care reprezintă modele
pentru mulți tineri din țara asta. Este un club mare, cu milioane
de suporteri și nu cred că trebuia să se bage în astfel de lucruri.
Acum vom vedea dacă vor fi dovezi clare, și eu știu că sunt, am
convingerea că vor avea de suferit. Este păcat că s-a ajuns aici.
Nu cunosc bine legea, sunt oameni care se ocupă cu așa ceva.
Important e să fie judecați cum ar fi judecat orice om de
rând”,
a spus Răducan.

El a menționat că jucătorii steliști n-au timp să fie triști
după înfrângerea cu Dinamo pentru că joi urmează un alt meci în
Liga I, cu Pandurii Târgu Jiu, la Turnu Severin. „Trebuie
să ne revenim după meciul cu Dinamo. Sunt meciuri din trei în trei
zile și nu e timp de lamentări. Nu e ușor de digerat o înfrângere
cu Dinamo, mai ales că am avut multe momente bune în joc. Până la
urmă scorul contează și asta doare. Sper să fie o lecție pentru
băieți și de acum încolo să reușim să scoatem maxim din ce mai avem
de jucat”,
a mai spus oficialul.

Narcis Răducan a precizat că Steaua nu suferă de un complex
„Dinamo”. „Nu se poate vorbi de un complex. Complex ar
putea fi numită perioada în care Dinamo nu a câștigat nouă ani în
fața Stelei. Dar mai importantă decât înfrângerea cu Dinamo e
poziția din clasament. Și aici avem de suferit ambele
echipe”
, a explicat el.

Directorul sportiv își dorește ca Steaua să ajungă în finala
Cupei României, cu Dinamo, pentru a răzbuna înfrângerile din
campionat. „Sperăm să ne răzbunăm pe Dinamo în finala
Cupei. Asta dacă vom ajunge acolo, pentru că întâlnim o echipă pe
care n-am învins-o în acest an și nu trebuie să spunem «hop» până
nu sărim. Dacă vom reuși performanța să ajungem în finală, pentru
că în ultimii ani este o performanță să ajungem în finala Cupei
României, cel puțin pentru Steaua, eu sper să ne răzbunăm și să
aducem trofeul în Ghencea”,
a adăugat el.

Răducan nu a renunțat nici la lupta pentru poziția secundă a
clasamentului Ligii I. „Matematic, sunt șanse și nu putem
spune că ne-am luat gândul. Chiar dacă șansele sunt mici, atât timp
cât matematic sunt, avem datoria să luptăm până în ultima
etapă”
, a explicat oficialul stelist.

Directorul stelist l-a reconfirmat în funcția de antrenor al
echipei, până la vară, pe tehnianul Sorin Cîrțu. „Avem un
antrenor cu contract până în vară. Apoi există o renegociere, iar
patronul dacă va decide că și-a îndeplinit obiectivul, va rămâne,
dacă nu, vom căuta un alt antrenor. Deocamdată Sorin Cîrțu este
antrenorul echipei”
, a menționat el.

Narcis Răducan a urmărit, miercuri, pe unul din terenurile
Complexului Sportiv Steaua, meciul de juniori născuți în 1998
dintre Steaua și Dinamo, câștigat de oaspeți cu scorul de 4-1.
Au fost alte meciuri la juniori pe care le-am câștigam. Am
înțeles că au jucat și mulți de la o grupă mai mică. N-are
importanță scorul, important e să scoatem fotbaliști la prima
echipă. Poate aici e problema, în ultimii ani nu au ajuns jucători
la echipa mare, însă titluri de campioni tot au fost, dar nu știu
câtă valoare au”
, a concluzionat Narcis Răducan.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 27 04. 2011, 17:31
Actualizat: 27 04. 2011, 17:59