Petrodolarii îi fac cu ochiul și lui Cristi Pustai. Antrenorul ar fi fost propus de Mircea Rădulescu la echipe din Orientul Mijlociu, dar Pustai spune că nu știe nimic.
După trei ani la Mediaș, profesorul Pustai se pare că va părăsi la vară banca echipei pe care a promovat-o și a menținut-o în Liga I. Șefii nu s-au grăbit să-i propună prelungirea contractului, iar antrenorul pare și el tentat să caute o nouă provocare. „Nu știu ce voi face peste două luni. Nimeni nu cred că știe. Vom vedea ce va fi”, s-a limitat să spună Pustai. ProSport a aflat însă planurile tehnicianului. Propus de directorul Școlii de Antrenori, Mircea Rădulescu, unor grupări din țările arabe, Pustai, de care s-a interesat și Rapidul, nu ar zice nu. „Nu pot să spun că aș pleca sau nu până nu văd ofertele. N-are rost să vorbim pe cazuri ipotetice. E prea devreme să știu ce fac pe 24 mai”, a spus Pustai. „Impresarul” său este de altă părere. „Eu nu-l pot sfătui, el trebuie să aleagă dacă va avea o ofertă de acolo. Opțiunea ține de filosofia fiecărui antrenor. Însă, așa cum Olăroiu și alții au decis să plece acolo, la fel ar putea și Pustai să ia în considerare un nou pariu și să vadă ce face și fără Mediaș”, a declarat Mircea Rădulescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER