Tibor Selymeș spune că echipa Astrei merita să ia cel puțin un punct din întâlnirea cu Universitatea Cluj de azi și crede că elevii săi au dominat clar jocul, fiind net superiori ardelenilor.
„Am controlat tot meciul, ne-am creat ocazii multe și am făcut iar un cadou uriaș adversarilor. N-a venit încă Moș Crăciun, dar noi deja facem cadouri. Am fost mai proaspeți pe teren, dar asta e dacă nu putem da gol din trei metri. Meritam să luăm puncte dacă ne luăm după aspectul jocului”, a spus Selymeș la finalul meciului cu „U” Cluj.
Universitatea Cluj a învins cu scorul de 1-0 echipa Astra Ploiești, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii I. Unicul gol al partidei a fost înscris de Boștină, în minutul 43, din penalty.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER